Ambasada SUA: Precizări în legătură cu serviciile consulare şi de viză

Toate serviciile consulare şi de viză obişnuite şi de urgenţă oferite de Ambasada SUA la Bucureşti vor continua în această perioadă în care nu există fonduri alocate pentru desfăşurarea activităţii, a transmis, luni, reprezentanţa diplomatică.

Solicitanţii de viză care au o programare la interviul pentru viză ar trebui să se prezinte la data şi ora programată.

Ambasada SUA la Bucureşti mai arată că informaţiile de pe site-ul misiunii diplomatice nu se vor actualiza periodic până la reluarea completă a activităţii, cu excepţia mesajelor urgente de securitate şi siguranţă.

Activităţile guvernului american au fost oprite în mod oficial în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce republicanii şi democraţii din Senat nu au reuşit să ajungă la un acord de ultim moment pentru continuarea finanţării bugetare, din cauza neînţelegerilor majore legate de imigraţie şi securitatea la graniţe. Într-o şedinţă dramatică desfăşurată noaptea târziu, senatorii au blocat un proiect care prevedea prelungirea finanţării guvernului până pe 16 februarie. Proiectul avea nevoie din susţinerea a 60 din cei 100 de senatori, dar doar 50 au votat în favoarea acestuia.

Oprirea oficială a activităţilor a intrat în vigoare sâmbătă, zi care a marcat prima aniversare a lui Donald Trump ca preşedinte.

Administraţia Trump a anunţat că nu va discuta despre imigraţie până când guvernul nu va putea să îşi reia activitatea.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *