Amânare la plata chiriilor sau a redevențelor
Consilierii locali de la Petroșani au luat decizia de a amâna plata anumitor taxe pe care contribuabilii le au de plătit. Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, a inițiat proiectul având în vedere contextul epidemiologic, dar și ordonanțele militare aflate în vigoare pe perioada stării de urgență.
Astfel, s-a aprobat prorogarea termenelor de plată pentru ratele redevențelor, a chiriilor scadente și a taxei de salubrizare în perioada stării de urgență declarată potrivit prevederilor Decretului Președintelui României.
Până la data de 30 iunie 2020 a fost amânată plata taxelor sus amintite, fără a fi percepute penalități.
Colaborator