Alte trei persoane au murit din cauza gripei, bilanțul deceselor ajungând la 177
Alte trei persoane au murit din cauza gripei, fiind vorba de un bărbat din Timiş şi două femei, din Iaşi şi Prahova. Astfel, numărul total al deceselor cauzate de gripă în acest sezon ajunge la 177.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) anunţă că un bărbat în vârstă de 90 de ani, din judeţul Timiş, confirmat cu virus gripal AH1 pdm09, a murit în 16 martie. El avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinat antigripal.
De asemenea, o femeie de 82 de ani, din judeţul Iaşi, confirmata cu virus gripal AH3 şi având condiţii medicale preexistente, a murit în 15 martie. Nici ea nu era vaccinată antigripal.
O altă femeie, de 47 de ani, din judeţul Prahova, confirmată cu virus gripal AH1 pdm09, având condiţii medicale preexistente, cu antecedente vaccinale antigripale necunoscute, a murit în 14 martie.
Odată cu aceste decese, bilanţul morţilor din cauza gripei ajunge, în acest sezon, la 177.