Alte trei decese ale unor persoane infectate cu coronavirus, în Romania

Autorităţile anunţă că au fost înregistrate încă trei decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, fiind vorba despre pacienţi ai Spitalului Judeţean Suceava. Numărul deceselor la nivel naţional ajunge la 11.

Grupul de Comunicare Strategică anunţă, marţi seară, că au fost înregistrate încă 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul deceselor la nivel naţional ajungând la 11.

Este vorba despre un bărbat de 59 de ani, pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, fără posibilă expunere precizată. El a murit în 22 martie.

De asemenea, în 23 martie au murit o femeie de 80 de ani, pacientă în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, fără posibilă expunere precizată, şi un bărbat de 71 de ani, pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, fără posibilă expunere precizată.

Pacienţii au fost confirmaţi pozitiv la COVID 19 în 23 martie, atunci când s-au primit rezultatele probelor de laborator.

Toţi cei trei pacienţi aveau afecţiuni medicale cronice pre-existente (boli cardiovasculare, diabet).

Decesele au fost raportate la INSP în această seară, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *