Alte şapte universităţi din România au fost selectate în cadrul iniţiativei Universităţilor Europene
Alte şapte universităţi din România au fost selectate de către Comisia Europeană în cadrul iniţiativei Universităţilor Europene, ele alăturându-li-se primelor trei, selectate în primul val de finanţări, anunţă Ministerul Educaţiei.
„Comisia Europeană a anunţat astăzi, 9 iulie, rezultatele selecţiei în urma celui de-al doilea apel vizând Universităţile Europene. Din România, au fost selectate şapte universităţi care se alătură celor trei instituţii selectate în primul apel”, arată Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), într-un comunicat de presă.
Universităţile din România care au fost selectate de către Comisia Europeană sunt: Universitatea Politehnica din Timişoara, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Petroşani, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţeganu” din Cluj-Napoca şi Universitatea de Vest din Timişoara.
Acestea se alătură celor trei instituţii selectate în urma primului apel: Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti.
„Felicit universităţile din România care au fost selectate pentru a face parte din cadrul Universităţilor Europene, contribuind astfel la consolidarea Spaţiului european al educaţiei. Îmi doresc ca aceste universităţi să constituie un exemplu de bună practică pentru tot mediul academic din România. Vom continua să susţinem cu resurse financiare universităţile, pentru a-şi îndeplini obiectivele propuse în cadrul reţelelor europene din care fac parte. Fiecare din cele trei universităţi deja membre în reţeaua universităţilor europene au fost finanţate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării din Fondul pentru situaţii speciale cu un milion de lei pentru fiecare universitate. Avem disponibilitatea de a susţine financiar şi cele şapte universităţi câştigătoare. Bugetul de anul acesta pentru finanţarea învăţământului superior este mai mare cu aproximativ un miliard de lei, comparativ cu 2019”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educaţiei, citată în comunicat.
Universităţile europene sunt alianţe transnaţionale ale unor instituţii de învăţământ superior din întreaga Uniune Europeană, în beneficiul studenţilor, al profesorilor şi al societăţii în ansamblul ei.
Potrivit MEC, Comisia Europeană a anunţat cele 24 de noi universităţi europene care vor adera la primele 17 alianţe ale instituţiilor de învăţământ superior selectate încă din 2019, din România fiind selectate şapte universităţi. Beneficiind de sprijin financiar din partea programelor Erasmus+ şi Orizont 2020, ele sporesc calitatea, incluziunea, digitalizarea şi atractivitatea învăţământului superior european.
Universitatea din Bucureşti, SNSPA şi Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti au fost primele instituţii româneşti de învăţământ superior care să beneficieze de finanţări în cadrul iniţiativei „Universităţi europene”. Preşedintele Klaus Iohannis afirma, în iunie anul trecut, că acestea vor deveni ”un vârf de lance” al integrării europene în domeniul învăţământului superior.
news.ro