Alte două decese cauzate de gripă, confirmate de medici

Alte două persoane, din Bucureşti şi Olt, au murit din cauza gripei, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), ridicând astfel bilanţul deceselor la 109.

Potrivit CNSCBT, o femeie în vârstă de 81 de ani, din municipiul Bucureşti, confirmată cu virus gripal tip A, nesubtipat, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinată anti-gripal, a murit luni.

De asemenea, un bărbat de 79 de ani, din judeţul Olt, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, a murit în 9 februarie. În cazul său, nu erau cunoscute condiţii medicale preexistente, însă bărbatul nu era vaccinat anti-gripal.

Astfel, numărul deceselor provocate de gripă în acest sezon a ajuns la 109.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *