Alegeri anticipate, variantă posibilă

Iohannis: Se poate ajunge la alegeri anticipate dacă trecem printr-o criză profundă. Ele nu pot fi excluse.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că soluţia alegerilor anticipate este posibilă în cazul unei „crize profunde”, ceea ce el nu îşi doreşte, însă ele „nu pot fi excluse” ca variantă, totul depinzând de votul din Parlament pentru numirea unui nou Guvern.

Întrebat despre posibilitatea alegerilor anticipate, aşa cum cer unele partide, Iohannis a afirmat că ele sunt o soluţie de criză, la care nu îşi doreşte să se ajungă.

„Alegerile anticipate sunt o soluţie prevăzută de Constituţie, dar, sigur, pentru a ajunge la alegeri anticipate trebuie să intrăm mai întâi într-o criză profundă, şi eu în niciun caz nu îmi doresc aşa ceva. Dar, sigur, ele nu pot fi niciodată excluse şi, în fond, aici depinde foarte mult de voturile din Parlament”, a spus preşedintele.

Potrivit Constituţiei, la alegeri anticipate se poate ajunge doar prin dizolvarea Parlamentului, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Dizolvarea se face prin decizie a preşedintelui, după consultarea şefilor Parlamentului.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, la finalul Biroului Executiv al partidului, că liberalii vor încerca să formeze o majoritate parlamentară şi că în următoarele zile vor purta discuţii cu toate formaţiunile parlamentare în afară de PSD, precizând că varianta preferată de partidul pe care îl conduce este declanşarea alegerilor anticipate.

Şi preşedintele interimar al USR, Elek Levente, a anunţat, sâmbătă, că formaţiunea susţine că singura ieşire onorabilă din criză ar fi convocarea alegerilor anticipate întrucât PSD şi-a pierdut credibilitatea.

 

news.ro

Un comentariu la „Alegeri anticipate, variantă posibilă

  • 5 august 2017 la 3:58
    Permalink

    Dar modul de calcul al pesiei mele si al multora cand va fi corectat??????

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *