Albastru de Retezat

„Niciodată nu l-am văzut aşa! De 30 de ani de când lucrez aici, niciodată nu a fost atât de albastru, de mare şi de frumos!” exclamă pădurarul şi priveşte la inima de apă dintre braţele muntelui. Lacul Gura Apelor nu a fost până acum vestit pentru farmecul său, dar, în miezul acestui august pârguit, splendoarea sa te cucereşte de la prima vedere. Sus, în munte, ochii azurii ai masivului oglindesc curat cerul şi tâmpla de piatră a Retezatului.

Barajul uriaş stă parcă de strajă în poarta raiului. De cum cobori din maşină, simţurile sunt sub asalt copleşitor. E alertă de fericire! Ochii privesc miraţi spre apa care unduie cerneală, malurile au dispărut şi luciul urcă până sub cetinele întunecate ale brazilor. Ici şi colo câte un pomişor cuprins de lac se leagănă în adierea vântului. Frunzele întind simfonii de culori sau presară zvâcniri de acuarelă în albastrul de ocean al apei. Un mesteacăn tânăr pare o copilă care îşi ridică în joacă poalele verzi deasupra undei. Broaşte, păsări şi orchestre de insecte umplu văzduhul cu note subţiri care ţes broderii muzicale.

Din marginea drumului, brazde coapte de iarbă încadrează peisajul în rame naturale. Aerul e proaspăt şi miile de flori îşi strâng buchetul de arome într-un parfum „extaz de suflet”. Undeva, o insuliţă are forma unei ţestoase cu carapace zburlită.

De departe, o barcă vine spre mal şi sculptează valuri în lacul uriaş. Aici unităţile de măsură dispar – totul e „cât vezi cu ochii” sau „până la cer”. Turişti sau oameni de-ai locului privesc de-a lungul întinderii de apă care are nuanţe proaspete şi tari precum ţărmurile greceşti. Într-o parte, e albastru „limpede de cristal” sau „zori de zi”, mai încolo, e „azur”, apoi „floare de nu-mă-uita” şi, departe, unde apa e adâncă se vede precum „clar de lună”.

Câţiva paşi mai sus, unda e verde smarald. Zeci de turişti privesc recitalul de culori din umbra corturilor ridicate pe mal, în apropierea barajului. Aici, bolovani masivi priponesc bărci de lemn  sau cu motor, dar şi baxuri de bere sau pepeni verzi care se răcoresc în apa strânsă din izvoarele de munte.

În timp ce vara clocoteşte în coduri de caniculă în oraşele ţării, Retezatul îşi răsfaţă turiştii cu 25 de grade. La prânz. „E minunată apa! Poate că cea a mării e mai caldă, dar cea din lac e perfectă pentru luna asta fierbinte! Înotăm, ne plimbăm cu barca în linişte, ne întindem pe iarbă la soare, ascultăm liniştea… tot ce nu am putea face în altă parte”, spune un bărbat venit din Dolj cu familia. Fetiţa lui are treabă cu undiţa: „Noi pescuim, nu prindem peşte”, râde taică-su. Altă familie e venită din Ialomiţa: „Noi am fugit de mare! Am dat cheile unor prieteni să se bucure de ce avem noi acolo, dar noi am venit aici să ne încărcam bateriile pe tot anul.” În altă parte a malului, un grup de francezi întind corturile.

Fetele lor pipăie apa cu piciorul şi râd înfiorate de atingerea înviorătoare.  Doi tineri îşi opresc goana, lasă bicicletele, leapădă din fugă căştile şi îşi aruncă valuri de apă peste feţele aprinse de efort. Unda rece e răsplata celor care coboară muntele.

Sus, de-a lungul drumului către Poiana Pelegii, brazii de-abia ascund cu cetina lor solzii albaştri ai apei. Cu cât urci, lacul se strânge în văi limpezi şi repezi. În albia de piatră podită cu bulgări masivi, apa saltă peste lespezile muntelui şi sare în arcuri umede peste obrajii de stean.

E de ajuns să o asculţi, vijelioasă şi rotitoare, ca să îţi alini sufletul. Odată cu ea, pe culoarul îngust dintre căuşurile ameţitoare de stâncă, coboară valuri de aer proaspăt şi tare pe care pofta de viaţă le respiră adânc.

Brazi masivi îşi unesc cetina în păduri unde soarele pătrunde cu raze care desfată câte o floare sau cresc puieţi. Covorul gros de ace îţi afundă tălpile şi stinge sunetele paşilor. Bătrâni prăbuşiţi răsfiră evantaie de rădăcini groase.

Peisajului de poveste i se adaugă câteva pridvoare pitite în temelia tulpinilor, altele au fântâniţe pentru spiriduşi. Soarele intră blând sau se desface în duşuri de lumină printre trunchiurile solzoase care se luptă să urce pantele abrupte ale muntelui. Doar câţiva luptători se ridică victorios peste crestele care împung cerul.

Către lacuri, urcuşul taie cărări de piatră, urcă coame care coboară în pante ameţitoare proptite cu lespezi masive. Ochii găsesc flori, fug după fluturi, caută după marmote sau capre negre sau privesc temători după urşi, vocile strigă încântarea şi alte glasuri avertizează de pericol. Un pas greşit, costă prea mult! De la peste 2.200 de metri, la  Curmătura Bucurei, toţi se aşează şi admiră priveliștea minunată a celui mai întins lac glaciar din ţară, Bucura.

Zeci de copii din grupul Alexandrei Marcu deprind în Retezat lecţii importante de geografie, orientare, supravieţuire sau mişcare în echipă: „I-am adus de la Cârnic, către Cabana Genţiana şi apoi către Bordul Tomii, stânca care are forma unei corăbii. Apoi copiii s-au îndreptat către Lacul Pietrele şi apoi, aici, la Bucura”, povesteşte alpinista. E excursie de o zi, cu 11 ore de mers pe munte. Drumeţia i-a urcat pe micuţii exploratori cu peste 1.200 de metri faţă de locul de plecare.

Ca să te avânţi însă pe munte nu ai nevoie doar de călăuze bune, dar şi de echipament potrivit. „Noi întotdeauna insistăm pentru bocanci, pantaloni lungi, foiţe de vânt şi pelerine de ploaie. Vremea pe munte se poate schimba rapid şi trebuie să fii pregătit”, spune Dan Marcu. Aceleaşi recomandări vin şi de la salvamontişti, care se aşteaptă în zilele viitoare la un val de turişti din moment ce se deschide accesul auto către Poiana Pelegii:

„E cel mai scurt drum spre zona centrală a Retezatului. O să îi avem atât pe cei care campează, dar şi pe turiştii de week-end, care vin pentru câteva ore. Le recomandăm tuturor nu doar echipament, dar şi comportament potrivit. Retezatul nu are operator de salubritate, aşa că fiecare trebuie să îşi strângă după el”, spune Ovidiu Bodean, Seful Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara.

Lucrările la drumul care leagă Barajul Gura Apelor de Poiana Pelegii sunt aproape de finalizare: „De aproximativ doi ani acest drum este închis şi nu înţeleg de ce am aşteptat să se repare singur.

A fost o greşeală, dar acum am intervenit, sunt mulţumit de cum a lucrat constructorul pe tronsonul care aparţine Consiliului Judeţean, până la Cabana Rotunda”, spune Costel Avram, administratorul public al judeţului. Reprezentanţii constructorului spun că a fost nevoie să intervină în mai multe locuri.

S-au adus 1.300 de tone de material pentru refacerea corpului drumului, s-au desfăcut şanţurile înfundate şi chiar s-a lărgit terasamentul pe mai multe porţiuni.

De la Cabana Rotunda, până în Poiana Pelegii, drumul îi aparţine Direcţiei Silvice care a contractat o firmă ce intervine în locurile unde drumul e distrus.

Pe lângă biletul de intrare în Parcul Naţional Retezat, taxa auto de intrare este 10 lei şi e încasată de Directia Silvica Hunedoara: „Cred că în prezent avem vreo 300 de turişti în locurile de campare, plus cei care vin în excursii de zi. Avem mulţi vizitatori din afara României.

Îi îndemnăm pe toţi să se poarte cu responsabilitate pe munte, să nu deranjeze natura şi să nu lase mizerie în urmă. Nu vrem să fim nevoiţi să aplicăm amenzi care pleacă de la 3 mii de lei”, spune Robert Hebel, şeful pazei la APNR.

Taxa auto se încasează la bariera de după baraj, iar drumul până în Poiana Pelegii are până în 20 de kilometri. La urcare sau la coborâre, priveliştea Lacului Gura Apelor vă limpezeşte sufletul. Poposiţi oleacă pe malul apei şi răsfăţaţi-vă cu peisajul, cu răcoarea şi aerul bun al locului. Daţi-vă voie să fiţi parte din inima albastră a Retezatului.

 

Laura OANA