Al treilea deces înregistrat din cauza gripei în acest sezon
O femeie în vârstă de 40 de ani a murit din cauza gripei, la Spitalul de Boli Infecţioase din Botoşani, fiind al treilea deces înregistrat din cauza virusului gripal în acest sezon.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, Gabriela Ioniţă, a declarat, marţi, pentru News.ro că femeia, în vârstă de 40 de ani, care avea şi diabet, a murit cu o zi în urmă la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase Botoşani. Iniţial, femeia a fost internată la Spitalul Judeţean.
„În cazul acestei paciente în vârstă de 40 de ani a fost confirmat virusul gripal, fiind trimise probe la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Medicii spun că a ajuns la spital târziu, după ce iniţial a încercat să se trateze acasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Botoşani, care a precizat că femeia nu era vaccinată anti-gripal.
Este al treilea deces provocat de gripă şi înregistrat în acest sezon, primele două victime fiind o femeie de 69 de ani din Bucureşti şi un adolescent de 15 ani din judeţul Sălaj.
Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, în perioada 8-14 ianuarie s-au înregistrat la nivel naţional 80 de cazuri de gripă.
news.ro