Ajutor pentru şase suflete. Visul fetiţei care şi-a salvat sora de flăcări

„Când ne-a strigat bunica: „Fetelor, afară!”, noi am ieşit că am crezut că e bine, dar am văzut flăcările mari şi ne-am speriat amândouă. Ca să îmi protejez sora – pentru că o iubesc din suflet chiar dacă e mai zvăpăiată-, am băgat-o sub chiuvetă, să nu cadă focul pe noi. M-am pus peste ea să o apăr. Ea e arsă doar un pic pe cap şi are mulţi prieteni, ceea ce-i bine, că aşa trebuie să ai, la şapte ani”, şopteşte Amelia. La 12 ani, chipul ei poartă însemnele curajului – cicatricile o fac să se ferească de lume, dar şi să îşi ridice mândră ochii plini de lacrimi: „Nu mi-a părut niciodată rău că m-am pus în faţa flăcărilor, să o salvez pe Gabi. Mami mi-a spus mereu că sunt leoaică şi trebuie să fiu curajoasă, să mă gândesc la fraţii mei.”

Mama ei îşi deschide larg braţele şi îşi îmbrăţişează copila: „Îmi pare rău că a suferit, dar îmi parte bine că Amelia este o luptătoare şi sunt sigură că va fi puternică în continuare. Îi spun mereu – frumuseţea este, în primul rând, a sufletului. Mă bucur că sunt aşa copiii mei – noi fiind singuri, i-am învăţat să fie uniţi”, povesteşte Alexandra.

La 36 de ani, Alexandra Torok este o mamă singură cu cinci copii. Cei şase trăiesc mereu sub ameninţarea că pot rămâne fara adăpost. Traiul lor este la limita supravieţuirii. Rămasă singură, după ce soţul i-a murit şi încercările de a-şi reface viaţa au eşuat, femeia nu îşi permite să plătească chiriile scumpe de pe piaţă şi nu vrea în ruptul capului să renunţe la copii: „E grea viaţa de cele mai multe ori, dar şi satisfăcătoare când copiii te iau în braţe şi îţi dau putere să mergi mai departe. Este trist când te gândeşti că nu ai un loc al tău, să fii tot timpul presat că o să te dea afară. Odată, am stat o noapte întreagă să mă uit la cel mic, să văd dacă mai respiră, pentru că era tare frig în acel loc. E foarte greu să stai şi în chirie pentru că de multe ori îţi spun proprietarii ba că fac copiii gălăgie, ba că trebuie să vândă apartamentul şi atunci ne e foarte greu. De multe ori, te acceptă mai repede cu un animal de companie decât cu copii. Nu vreau să fiu rea, dar asta e.”

În ciuda greutăţilor, şi-a crescut copiii frumos, iubitori şi puternici. Atât de puternici că, în urmă cu patru ani, atunci când focul a cuprins casa, la doar opt ani, fetiţa cea mare şi-a ocrotit sora: şi-a pus viaţa în pericol, faţa şi trupul îi sunt acum marcate de cicatrici, dar nu regretă clipa în care s-a aruncat peste sora ei. Aşa le-au şi găsit pompierii: „Casa în care stăteau copii cu soacra mea a luat foc şi fosta cumnată m-a anunţat că două fetiţe au fost prinse de flăcări în casă. Am petrecut Crăciunul, Revelionul, multe zile lângă ele. Cea mare a fost imobilizată la pat 52 de zile, în bandaje cu 40% arsuri pe suprafaţa corpului. În tot acest timp, cea mai mică a fost inconştientă, într-un fel de comă. M-am rugat la Dumnezeu pentru un singur lucru: să mi le dea înapoi!” Când s-a petrecut totul, mama lor era la muncă, în Anglia. S-a întors, a luptat şi s-a rugat: „Dumnezeu a lucrat, dar am trecut prin multe după incendiu – faşe, tratamente, pentru că nu ne-am permis asistente ca să le schimbe bandajele – eu le-am îngrijit. Sunt mulţumită că sunt din nou pe picioare şi că mă strigă „mamă”. Mergem înainte!”

Familia Torok a trecut din necaz, în necaz. Le mergea bine, erau cu toţii în Danemarca, când s-a întâmplat prima tragedie: „Până acum, singurul loc unde m-am simţit „acasă”, a fost ţara unde m-am născut, Danemarca, şi unde am crescut până când mi-am pierdut tata. Asta a fost un pic mai tragic”, povesteşte Amelia. De teamă că autorităţile o să o despartă de copii, femeia s-a întors în ţară. Înconjurată de copii, i-a fost greu să îşi facă un rost, să îşi găsească un serviciu când nu avea cu cine sau unde să îi lase pe cei mici. După incendiul care i-a afectat fetele, femeia nu a mai plecat din ţară şi a rămas cu copiii. Nu le-a fost deloc simplu. Banii erau puţini, soluţiile erau rare, iar dese erau doar mutările din oraş, în oraş, de la un loc la altul.

„E cam trist să nu ai o casă a ta. Mami mereu se îngrijorează, se gândeşte mereu la locul unde stăm, că nu avem un loc al nostru. Îmi doresc cel mai mult să avem un spaţiu unde să stăm cu toţii – eu, mami, fraţii mei. Un loc unde să îmi petrec timp cu familia – mulţi oameni au încercat să mă ia de lângă mami, dar am refuzat. Eu o iubesc şi ea este cea care a stat lângă mine, mereu. Ea m-a înscris la şcoală şi m-a îngrijit, ceea ce este important. Eu cu fraţii ne mai certăm, dar tot ne iubim”, mărturiseşte Amelia, care are mare grijă de mezinul familiei, Lucas. Fratele ei, Alex, are 9 ani şi nu poate uita clipele grele prin care au trecut: „Oamenii au vrut să ne ia de lângă mami, când tatăl nostru a murit, să ne dea la o casă de copii şi mami a plâns mult… Cred că unii oameni ne urăsc… Uneori am coşmaruri cu oameni care vin toată ziua să ne despartă, vor să o ia pe Ameli şi ea este sora mea preferată. Inima mea se rupe şi toată ziua plâng”, şopteşte băieţelul şi se cuprinde în braţe ca să se aline: „Visul meu e să am o casă pe inima mea! Nici nu vreau o cameră unde să stau singur. Vreau să stau cu frăţiorii mei! Visez urât, pentru că vreau să stau lângă familia mea – nu îmi pasă că nu am o casă frumoasă, vreau să am un loc, pe care să îl repar pentru familia mea”, declară puştiul.

Când au aflat de ei cei din campania „Ajută satul”, Amelia, Alex, Gabi, Maia şi Lucas împreună cu mama lor se înghesuiau cu toţii într-o singură cameră de bloc. „Nu putem să îi lăsăm aşa!”, a spus atunci una dintre voluntare, Cristina Savan, care i-a vorbit despre ei lui Marius Achim, iniţiatorul campaniei. Împreună cu câţiva tineri, acesta a verificat situaţia lui Alexandra Torok şi au decis să o ajute. Unul dintre voluntari, Mihai Dedu, s-a gândit la o soluţie, o locaţie din Orăştie: „Când am găsit această mamă cu cinci copii, erau pe cale să rămână fără locuinţă, chiar înainte de Crăciun. Între timp, am primit o casă donată pe o perioadă de zece ani cu posibilitate de prelungire, vrem să o amenajăm şi să îi mutăm aici. Este nevoie de multe materiale şi muncă, vrem să amenajăm, să decorăm, să mobilăm casa.”

Munca la casă deja a demarat. S-au făcut o parte dintre lucrări, dar pentru că este vorba de o casă bătrânească în care nu s-a locuit ani de zile şi totul e dărăpănat, este mult de lucru. Voluntarii s-au mobilizat pe pagina de facebook a campaniei şi, după cum le permite timpul, se strâng să lucreze. „Într-o încăpere am decis să amenajăm o bucătărie pentru familie, cu o chiuvetă, un boiler pentru apă caldă, o mașină de spălat, iar de aici, pleacă țevile prin casă și dincolo, unde vrem să amenajăm o baie, cu duș, cu tot ce trebuie. Este foarte mult de lucru per total! Din punctul meu de vedere, pentru instalații, nu e așa mult, dar la casă e de lucru, nu glumă. Băieții au montat geamurile, lucrează la acoperiș, dar mai durează – trebuie șapă, uși, finalizată instalația electrică și multe altele”, explică Petru Chici. După ce au montat geamurile, alţi voluntari lucrează la înălţime: „Acoperim o terasă ca să nu mai ploaie, pentru că avem niște infiltrații în casă și am hotărât să reparăm acoperişul. Am pus o folie anticondens, am montat lațurile și vrem să punem tablă peste ele  ca să fie totul bine”, spune Norbert Olari. Cât timp au lucrat bărbaţii la casă, Silvia a făcut lună prin curte şi apoi a curăţat grădina. Este îngheţată, cu bocancii plini de noroi, dar mulţumită după o zi grea: „De muncă este foarte mult – trebuie refăcute toate: camere, instalația electrică, instalația sanitară, acoperișul unde lucrează băieții, pe urmă vin interioarele – zugrăvitul va fi ultima operațiune și, când ajungem acolo, o să-i mulțumim la Dumnezeu că am reușit să facem toate astea. E tare mult de muncă”, spune Silvia Olari, unul dintre voluntarii de bază ai campaniei, cunoscută şi pentru proiectul „Vacanţe la bunici”. Reuşeşte să mobilizeze cunoscuţi care să sară în ajutorul celor ce au nevoie: „Fac un apel pentru cine poate – e nevoie de mână de lucru, materiale de construcții, bani ca să le putem cumpăra. Doar într-o zi, pentru niște tablă și şuruburi am dat 540 de lei! Asta ca să facem un sfert din acoperiș, cel de la terasă, peste locul unde va fi baia copiilor. Ar fi minunat dacă ne puteți ajuta cu materiale și mână de lucru, măcar o dată pe săptămână să găsim un grup să putem lucra la căsuţă.”

Alexandra şi copiii au vizitat deja căsuţa. Acolo unde alţii au văzut dărăpănături, ei s-au bucurat că pot avea un loc al lor: „Mulţi m-au întrebat de ce nu am dat copiii, dar cum să-i abandonez?! Alţii mă întreabă, de ce am făcut atâţi copii. Nici nu ştiu ce să le răspund, în afară că Dumnezeu probabil aşa a vrut: să am mulţi copii. Dumnezeu să îmi dea putere, să îi cresc mai departe. Clar nu o să abandonez niciodată un copil, cu riscul să trec prin alte greutăţi şi eşecuri în viaţă. M-aş bucura enorm să aibă un loc al lor, să crească mari, să fie cineva, să nu fie nevoiţi să se chinuie. Îmi doresc tare să avem o căsuţă a noastră, copiii să meargă la şcoală şi să mă facă mândră. Asta-i tot!” După ce i-a cunoscut pe voluntari, speranţa a prins şi ea curaj în sufletul Ameliei. Copila visează la căsuţa din Orăştie şi, dacă se poate, la un leagăn unde să se joace cu fraţii ei şi să se bucure de iarba verde de acasă.

Cum puteţi ajuta

Donarea unei sume cu menţiunea ,,pentru AJUTA SATUL” în contul Asociaţiei Hunedava, Codul de identificare fiscala CIF: : 40388247, Cont IBAN : RO45 RNCB 0162 1622 3159 0001 BIC : RNCB, deschis la BCR Hunedoara.

*** Prin modalităţi de transfer de bani de tipul Western Union, Money Gram, etc., pe numele reprezentantului legal Marius Achim-Ştefan.

*** Transfer prin sistemul Revolut, pe contul legat numărului de telefon : 0040728290701 – pe numele Marius Achim, cu menţiunea : „Ajuta Satul”

**** In contul de tip Pay Pal legat la adresa de mail : achimoto_ro@yahoo.com

* Donarea de produse, materiale de construcţii, la depozitul din localitatea Deva, str.Pietroasa nr.13, judeţ Hunedoara sau la depozitul din Orăştie, strada Gării, nr 3-5, judeţul Hunedoara. Date şi persoane de contact: Marius Achim la numărul 0040728290701 şi Silvia Olari: 0040724445388

 

 

Laura OANA