Ajutoarele acordate Complexului Energetic Hunedoara ridică semne de întrebare
Complexul Energetic Hunedoara a beneficiat în anul 2015 de un ajutor de stat de salvare. Așa s-a numit inițial. Pentru că nu a fost rambursat la timp, salvarea s-a transformat în restructurare. Comisia Europeană a aprobat în primăvara anului 2015, acordarea unui ajutor de salvare Complexului Energetic Hunedoara pentru achiziționarea certificatelor de carbon. Statul român, prin Ministerul de Finanțe a întârziat aprobarea ajutorului, astfel că societatea energetică deși a achiziționat cu întârziere certificatele de carbon, a primit și amendă, iar salvarea s-a transformat în restructurare.
Cazul SA.41318-România
Cazul SA.41318-România, conform deciziei C(2015) 2652 final a Comisiei Europene, CEH trebuia să își divizeze activitatea minieră de cea energetică. Este decizia în baza căreia Comisia Europeană avizat favorabil cererea statului român privind acordarea unui ajutor de salvare Complexului Energetic Hunedoara.
Potrivit art. 9, alin. 1, din OUG nr. 22/2015, “Ajutorul de stat individual pentru salvarea Societății nu se acordă în sectorul cărbunelui și, pentru a putea demonstra că acest ajutor de stat individual pentru salvare nu va fi utilizat în sectorul minier, activitatea minieră a societății se va separa legal de celelalte activități potrivit legislației în materie. După intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Societatea inițiază demersurile pentru a separa legal activitatea minieră și depune diligențele pentru a atinge acest rezultat în cel mai scurt timp posibil, în termenul legal prevăzut de legislația în materie”.
Demersurile pentru separarea activității au fost demarate, însă acestea s-au împotmolit.
“Având în vedere prevederile OUG nr. 22/2015, adunarea generală extraordinara a acţionarilor Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA (“CEH”) a aprobat, în data de 28.08.2015, declanşarea divizării societăţii prin desprinderea şi transmiterea unei părţi din patrimoniu, corespunzător activităţii miniere, către o societate nou înfiinţată, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societatea nou înfiinţată. In perioada septembrie-decembrie 2015 au fost angajate servicii de auditare, evaluare, consultant şi asistenţă juridică în vederea elaborării proiectului de divizare şi au fost inventariate şi evaluate bunurile, au fost întocmite şi auditate situaţiile financiare în vederea divizării. Procesul de divizare a fost stopat datorită faptului că la data de 07.01.2016 s-a deschis procedura insolvenţei. Trebuie menţionat faptul că în cursul anului 2016 CEH a intrat de două ori în insolvenţă, la cererea sa (în datele de 07.01.2016, respectiv 23.06.2016) şi a fost scoasă din insolvenţă prin deciziile instanţei tot de două ori (în datele de 03.05.2016 şi respectiv 08.11.2016). O a treia cerere de intrare în insolvenţă a fost depusă de societate în data de 29.11.2016 şi respinsă de Tribunalul Hunedoara în data de 07.02.2017”, arată un răspuns al Ministerului Energiei.
Potrivit art. 9, alin 1, din OUG 22/2015 care spune că “Dacă în termen de 6 luni de la momentul acordării ajutorului de stat individual pentru salvare Societatea nu prezintă un plan de restructurare sau dovada restituirii ajutorului de stat individual pentru salvare acordat sub formă de împrumut din venituri rezultate din privatizare conform art. 3, aceasta este obligată să prezinte un plan de lichidare voluntară”. Oficialii Ministerul Energiei spun că nu s-a găsit nicio soluție viabilă pentru reorganizarea activității în cadrul CEH.
“În temeiul prevederilor art. 9, alin. (1) din OUG nr. 22/2015, CEH a semnat, în anul 2015, Contractul de servicii cu consultantul de restructurare selectat, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice SA (“ISPE”). Planul de restructurare elaborat de ISPE a fost analizat în cadrul mai multor întâlniri comune Ministerul Energiei – Consiliul Concurenţei – Comisia Europeana (DG Competition), desfăşurate în perioada noiembrie 2015 – octombrie 2016, atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles. Cu toate acestea, datorită problematicii extrem de complexe, a impactului economico-financiar, social, patrimonial, de mediu, juridic, nu s-a găsit o soluţie comună, viabilă, pentru reorganizarea activităţii în cadrul CEH”, arată același răspuns al Ministerului Energiei.
Oficialii ministerului spun că au fost identificate alte soluții pentru Complexul Energetic Hunedoara. Niciuna dintre soluții nu a fost însă pusă în practică. În același context, s-a identificat soluția extremă. Închiderea minelor neperformante.
Ministerul nu are nici un control asupra modului în care au fost cheltuite sumele din ajutorul de stat.
Monika BACIU