Ajunul Bobotezei, prima mare sărbătoare din an
Ajunul Bobotezei este prima mare sărbătoare a noului an şi, aşa cum arată calendarul popular, ziua care precede sărbătoarea propriu-zisă este chiar mai importantă decât sărbătoarea însăşi, atât prin „numărul mare de practici magico-rituale, cât şi prin intensitatea sacralităţii ce se pogoară asupra ei”, nota etnologul Antoaneta Olteanu.
În cartea „Calendarele poporului român”, Olteanu explica înseamnătatea Ajunului Bobotezei.
„Din punct de vedere ritual, sacralitatea ei se explică prin faptul că reprezintă ultima zi a sărbătorilor de iarnă, ziua în care se fac simţite cu deosebită forţă valenţele magice ale perioadei necurate de douăsprezece zile deschise o dată cu sărbătoarea Crăciunului. Că este aşa, ne putem da seama după numeroasele practici augurale [de prevestire] şi propiţiatorii [de protecţie] ce se desfăşoară acum, ca şi în zilele precedente.
Mai mult chiar decât în prima zi a anului, în ajunul Bobotezei se purifică vitele şi oamenii, se desfăşoară practici de stimulare a rodului de tot felul de peste an (colindul cu Kiraleisa), sunt acţionate numeroase tabuuri în vederea atingerii nivelului de bunăstare, sănătate şi rod necesare peste an.
Vecinătatea unei mari sărbători creştine a făcut ca unele din actele ce o anunţă (Botezul preotului) să capete o conotaţie magică puternică (de aici valenţele faste ale agheasmei, ale fuiorului «de la crucea popei» ş.a.). În acelaşi timp, un obicei specific ajunurilor, deschiderea cerului (şi implicit aflarea ursitei), a fost pus şi el sub patronajul divinităţii creştine («se deschide cerul şi îngerul păzitor îi spune celui de însurat încotro va fi norocul»), deşi cea mai mare parte a practicilor premaritale de aflare a ursitului se desfăşoară pe ascuns, pe furate, «manipulând» elementele sacralităţii creştine (furtul busuiocului de la găleata cu agheasmă, trecerea preotului peste pragul ce ascunde obiectele magice etc.)”, scria Antoaneta Olteanu în „Calendarele poporului român” (Paideia, 2000).
news.ro
