Air France va opera 17 zboruri săptămânale Bucureşti-Paris din iulie 2021
Compania aeriană Air France a anunţat marţi că va opera 17 zboruri săptămânale Bucureşti-Paris din iulie 2021, iar în total 39 de rute noi sunt programate pe orarul de zbor al diviziei mediu-curier a Air France, urmând ca zborurile long-curier să fie anunţate cât de curând. De asemenea, compania precizează că a reluat peste 80% dintre zborurile din reţeaua sa normală încă din iunie anul trecut.
”În contextul relaxării restricţiilor şi redeschiderii treptate a graniţelor, compania aeriană Air France, cel mai longeviv operator pe ruta Bucureşti-Paris, anunţă consolidarea programelor de zbor şi creşterea graduală a frecvenţelor curselor. Astfel, pentru vara aceasta Air France confirmă nu mai puţin de 80 de rute sezoniere, dintre care 22 sunt chiar destinaţii noi, dat fiind că preferinţele turiştilor sunt în continuă schimbare, iar destinaţiile de city break-uri, de exemplu, au fost înlocuite în mare parte cu vacanţele la plajă”, arată compania.
Compania aeriană Air France zboară în prezent de opt ori pe săptămână între aeroportul Paris Charles de Gaulle şi aeroportul Bucureşti Henri Coandă, urmând ca frecvenţa zborurilor să crească succesiv la 15, respectiv 17 curse săptămânale în perioada 5 iulie – 8 august 2021.
„Ruta aeriană Bucureşti – Paris este una dintre cele mai vechi şi longevive opţiuni de zbor pentru români. Am operat în perioada comunistă, în perioade instabile din punct de vedere economic şi am operat şi în timpul pandemiei. A venit însă vremea să creştem numărul de zboruri şi să depăşim operaţiunile ‘de avarie’. Comunitatea franceză de business, călători frecvenţi pe această rută, dar şi românii care lucrează şi studiază în Franţa, vor avea în această vară un număr sporit de opţiuni de zbor”, a declarat Razvan Răduţ, country sales manager Air France KLM România şi Bulgaria.
Rute noi au fost anunţate şi de pe alte aeroporturi din Franţa, precum cel din Marsilia, de unde se va zbura spre Catania (Italia) din 26 iunie şi spre Corfu (Grecia) din 19 iulie. De pe aeroportul din Nisa vor fi operate zboruri spre Londra şi Tunisia din 28 iunie. În total 39 de rute noi sunt programate pe orarul de zbor al diviziei mediu-curier a Air France, urmând ca zborurile long-curier să fie anunţate cât de curând.
”Rutele sezoniere se adaugă celor deja operate de Air France, companie ce a reluat peste 80% dintre zborurile din reţeaua sa normal încă din iunie anul trecut”, mai arată compania.
Reprezentanţii Air France spun că oricare dintre aceste curse poate fi modificată şi rămâne supusă restricţiilor în vigoare în fiecare ţară şi regiune deservită. Astfel, înainte de a efectua o călătorie, Air France recomandă pasagerilor săi să verifice cerinţele de intrare şi de călătorie pentru ţările de destinaţie şi de tranzit. Acestea fac subiectul unor schimbări frecvente pe fondul epidemiei COVID-19.
Astfel, pentru a îşi proteja pasagerii de eventualele neplăceri cauzate de schimbările aduse de COVID, politica comercială a Air France a devenit mult mai flexibilă şi presupune schimbarea gratuită a datelor de călătorie, precum şi rambursarea integrală a banilor în cazul anulării ori oferirea unui voucher bonus în baza căruia pot fi achiziţionate bilete şi servicii pe alte destinaţii. Chiar şi acest voucher poate fi ulterior transformat în bani în cazul în care nu va fi folosit de către pasageri”, mai informează compania.
Purtarea măştii este obligatorie în aeroport şi la bordul aeronavei, toate suprafeţele cu care intră în contact pasagerii, cum ar fi cotierele, mesele, ecranele sunt temeinic dezinfectate înainte de fiecare zbor, iar pentru a limita interacţiunea între echipaj şi pasageri, serviciul în cabină este limitat şi sunt folosite produse ambalate individual.
De asemenea, aerul din cabină este reînnoit la fiecare 3 minute, iar sistemul de reciclare a aerului de la bordul aeronavelor Air France este echipat cu filtre HEPA, filtre de aer cu eficienţă ridicată identice cu cele utilizate în sălile de operaţie din spitale, precizează compania.
Air France este o companie aeriană globală franceză. Air France-KLM este grupul lider de piaţă pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. Oferă acces la o reţea care acoperă 314 destinaţii în 116 ţări datorită companiilor Air France, KLM Royal Dutch Airlines şi Transavia. Cu o flota de 548 de aeronave şi 101,4 milioane de pasageri transportaţi în 2018, Air France-KLM operează până la 2.300 de zboruri zilnice, în principal prin hub-urile din Paris-Charles de Gaulle şi Amsterdam-Schiphol.
Împreună cu partenerii săi, Delta Air Lines şi Alitalia, Air France-KLM operează cel mai mare joint-venture trans-Atlantic, cu peste 275 zboruri zilnice. Air France şi KLM sunt companii membre ale alianţei globale SkyTeam, care numără 19 companii aeriene membre şi care oferă pasagerilor din întreagă lume acces la o reţea globală de peste 14.500 de zboruri către peste 1.150 de destinaţii din 175 de ţări.
news.ro