AI-ul pune diagnosticuri la fel de bine ca medicii

Inteligenţa artificială a ajuns la acelaşi nivel de competenţă cu cadrele medicale atunci când vine vorba de stabilirea unui diagnostic pe baza analizelor imagistice.

Un studiu realizat de Spitalul Universitar din Birmingham pentru a vedea la ce nivel se află în acest moment inteligenţa artificială raportată la competenţele medicilor a ajuns la concluzia că AI-ul performează la fel de bine ca specialiştii.

Cercetătorii au luat în considerare toate studiile realizate anterior cu analize imagistice pentru a evalua şi compara performanţa inteligenţei artificiale. Este vorba de 14 studii realizate din 2012 până în prezent.

Aceste studii folosesc un mare număr de analize etichetate cu afecţiunea stabilită de medici, pe care AI-ul este antrenat. Învăţarea profundă, unul dintre subdomeniile învăţării mecanice, ajută AI-ul să înţeleagă şi să facă diferenţa între cazurile pe care le procesează.

În cele 14 studii analizate acum, s-a constatat că AI-ul a depistat corect afecţiunile în 87% dintre cazuri. Procentul în cazul medicilor a fost de 86%.

Cazurile în care nu a fost descoperită nicio afecţiune au fost catalogate corect de AI în 93% dintre cazuri. Cadrele medicale au făcut acelaşi lucru în 91% din situaţii.

De menţionat că, pentru acurateţea comparaţiei, medicii au pus diagnosticul exclusiv pe baza analizelor imagistice, la fel ca AI-ul. În situaţiile reale, cadrele medicale au de regulă acces şi la alte informaţii în urma discuţiilor şi vederii pacientului.

Diagnosticarea cu ajutorul inteligenţei artificiale nu este menită, cel puţin în viitorul apropiat, să înlocuiască cadrele medicale. Mai degrabă, aceasta poate fi folosită pentru a elibera resurse medicale ce pot fi folosite în alte situaţii şi a ajuta medicii care se confruntă cu foarte multe cazuri.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *