Agresată fizic de propriul soț
La data de 06.10.2021, în jurul orei 18:20, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hațeg au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 31 de ani, din comuna Râu de Mori, cu privire la faptul că este implicată într-un conflict cu soțul său.
Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a constatat faptul că femeia s-a prezentat la domiciliul său, din comuna Râu de Mori, pentru a-și lua obiectele personale din locuință, întrucât nu se mai înțelege cu soțul său, un bărbat de 38 de ani, din comuna Râu de Mori. În urma discuției în contradictoriu dintre cei doi, se pare că bărbatul a agresat-o fizic pe soția sa şi pe fiica acesteia, în vârstă de 12 ani. Cele două părţi vătămate nu au necesitat îngrijiri medicale, iar poliţiştii, după aplanarea stării conflictuale şi întocmirea formularului de evaluare a riscului, au eliberat un ordin de protecție provizoriu faţă de bărbat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violența în familie.
IPJ Hunedoara