AFM a publicat listele cu persoanele juridice aprobate în cadrul Programului Rabla Plus
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat marţi că a publicat liste noi cu persoanele juridice acceptate în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus).
În această etapă, au fost acceptate două dosare pentru două autovehicule electrice.
Listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestui program sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă Programului Rabla Plus.
Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/dealerilor auto validaţi în Programul Rabla Plus, lista acestora fiind disponibilă pe site-ul instituţiei.
Persoanele juridice ale căror dosare de finanţare au fost sau urmează să fie aprobate se pot înscrie la producătorii validaţi până la 20 noiembrie 2019 în Programul Rabla şi până la 25 noiembrie 2019 în Programul Rabla Plus, termene care trebuie respectate şi în cazul în care se doreşte cumularea primei de casare cu ecotichetul.
De asemenea, notele de înscriere în ambele programe sunt valabile până la 25 noiembrie 2019, dată până la care trebuie emise şi facturile de achiziţie a autovehiculelor noi.
”Menţionăm că datele calendaristice indicate anterior sunt termene procedurale maxime, care nu pot fi depăşite, dar care pot fi devansate la iniţiativa producătorilor validaţi, sens în care sfătuim persoanele juridice să se adreseze din timp acestora, astfel încât să poată beneficia de cele două programe”, spun reprezentanţii AFM.
news.ro