AFM lansează Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoane fizice. De când se pot face înscrierile
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă că Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoane fizice va demara în 19 mai, iar depunerea proiectelor se va putea face până în 26 iunie. Din 27 iunie, vor putea depune cereri de finanţare unităţile de cult.
„Administraţia Fondului pentru Mediu demarează sesiunea de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, începând cu data de 19 mai 2023, ora 10:00 şi până la data de 26 iunie 2023, ora 23:59, prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe site-ul www.afm.ro, în vederea introducerii informaţiilor necesare participării în Program”, a transmis AFM.
Sursa citată a precizat că, de asemenea, unităţile de cult se vor putea înscrie în program în perioada 27 iunie 2023, ora 10:00 – 29 iunie 2023, ora 23:59.
„Având în vedere importanţa programului din punct de vedere al politicilor de protecţie a mediului şi interesul major manifestat de către cetăţeni, Administraţia Fondului pentru Mediu a depus toate eforturile pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la Program, prin elaborarea unei noi aplicaţii informatice. Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicaţiei informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituţiei, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicaţiei informatice. Ne dorim ca programul să fie un real succes şi să putem sprijini aproximativ 87.500 de gospodării în efortul lor de a-şi reduce costurile cu factura la energie, pe lângă cele 55.000 sisteme aprobate în cele două sesiuni de finanţare organizate până acum.” a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
AFM prezintă, de asemenea, etapele programului:
a) publicarea pe pagina de internet www.afm.ro a informaţiilor necesare demarării sesiunii de validare a instalatorilor;
b) aprobarea instalatorilor;
c) încheierea contractelor de participare;
d) depunerea garanţiei de către instalatorii cu care a fost încheiat contract de participare;
e) publicarea listei instalatorilor validaţi;
f) publicarea pe pagina de internet a AFM a informaţiilor necesare demarării sesiunii de înscriere a solicitanţilor;
g) încărcarea în aplicaţie a documentelor necesare de către solicitanţi şi rezervarea sumelor aferente finanţării prin înscrierea în aplicaţie, etapă care poate fi derulată în paralel cu acţiunile menţionate la lit. b)—e);
h) selectarea de către solicitanţi a unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei;
i) analiza documentelor încărcate de solicitanţi de către instalatorul selectat;
j) aprobarea/respingerea/refuzul solicitanţilor de către instalator, prin intermediul aplicaţiei;
k) aprobarea/respingerea de către AFM a solicitanţilor, în baza listelor generate de aplicaţie;
l) contestarea rezultatului de către solicitanţi;
m) semnarea contractelor de finanţare de către unităţile de cult, generate prin intermediul aplicaţiei;
n) implementarea proiectului;
o) decontarea sumelor solicitate de instalatorii validaţi;
p) verificarea de către AFM a corectitudinii analizei eligibilităţii beneficiarilor şi a documentelor depuse în vederea decontării, efectuate de către instalatori, prin eşantion;
q) monitorizarea beneficiarilor.
Instituţia explică faptul că înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare.
”Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicaţie”, a precizat AFM.
Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică în aplicaţie sunt:
a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;
b) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren; acesta poate fi obţinut de solicitant şi în format electronic;
e) copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.
Instituţia explică faptul că solicitantul persoană fizică se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni.
”În cazul în care se depun două sau mai multe cereri de finanţare pentru acelaşi imobil identificat cu număr cadastral, este considerată eligibilă prima cerere de finanţare care îndeplineşte criteriile de eligibilitate. Pentru solicitantul persoană fizică, este eligibil proiectul care se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate”, a mai explicat AFM.
Documentele pe care le încarcă solicitantul unitate de cult în aplicaţie sunt:
a) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
b) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are sediul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
c) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren; acesta poate fi obţinut de solicitant şi în format electronic.
Potrivit AFM, finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.
Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.
news.ro