Aflux de pacienți la Pediatria din Vulcan
Linia de gardă de la secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență din Petroșani nu poate fi asigurată în regim permanent, și asta din cauză că nu există medici suficienți. În aceste condiții, părinții care au copiii bolnavi se văd nevoiți să se îndrepte către alte unități medicale. Astfel, la Vulcan se simte o creștere a numărului de pacienți pe secția de Pediatrie. Chiar și aici există un deficit de medici, însă, conducerea unității medicale susține că va discuta cu cadrele medicale pentru a putea ajuta și Spitalul de Urgență din Petroșani în vederea asigurării liniei de gardă.
„A fost un aflux mai mare. S-a văzut lipsa pediatriei la Petroșani. Am avut o discuție cu prefectul și domnul David, încercăm să găsim o soluție să sprijinim spitalul din Petroșani să își poată desfășura activitatea în condiții normale. O să am o discuție și cu colegii mei pediatri să vedem cum putem să sprijinim cumva și Spitalul de Urgență. Din nefericire, unul dintre pediatrii încadrați la Vulcan este în concediu medical, celălat este plecat din țară. și noi funcționăm cumva la o cotă de avarie, dar facem tot ce putem să nu lăsăm lucrurile descoperite”, a declarat George Bălțatu, directorul Spitalului municipal Vulcan.
Conducerea unității medicale din Petroșani a solicitat sprijin în vederea ocupării posturilor. De menționat este faptul că au fost scoase la concurs posturile, însă, nu s-a prezentat niciun candidat pentru a susține examenul.
De altfel, conducerea unității medicale susține că există posibilitatea de a încheia contracte care să asigure cel puțin prestarea activității în linia de gardă. În ultima perioadă mai mulți părinți au fost nevoiți să se deplaseze cu copiii la alte spitale din județ, și asta pentru că la Petroșani nu poate fi asigurată linia de gardă la secția de Pediatrie. De precizat este faptul că Spitalul de Urgență din Petroșani este cel mai mare din zona Văii Jiului.
Monika BACIU