Aeroportul din Cluj, asaltat de românii care vor să plece în Germania la muncă – VIDEO

Peste 1.000 de români care vor să plece la muncă în Germania cu zboruri charter au stat înghesuiţi joi, la Aeroportul ”Avram Iancu” din Cluj, fără a respecta niciuna dintre restricţiile impuse de autorităţi pentru a preveni infectarea cu coronavirus

Conform cluju,ro, este vorba despre aproximativ 1.500 de persoane care pleacă la munci agricole în Germania, cu zboruri charter, iar o parte dintre acestea au venit chiar din judeţul Suceava, unde se află cel mai mare focar de coronavirus din România.Potrivit aceleiaşi surse, 13 curse charter ar urma să plece spre Germania.

„Organizarea aparţine firmelor private care s-au ocupat şi de contractele lor de muncă. Am trimis acolo jandarmi pentru a asigura ordinea publică. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj va face verificarea respectării măsurilor care trebuiau luate de organizatori” a declarat pentru cluju.ro, prefectul Mircea Abrudean.

Conform Ordonanţei Militare anunţate la sfârşitul săptămânii trecute de ministrul de Interne Marcel Vela, sunt permise zborurile efectuate de toţi operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităţilor competente din ţara de destinaţie.

 

news.ro

sursa foto: FACEBOOK

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *