AEP a supus dezbaterii publice modelele buletinelor de vot care vor fi folosite la alegerile locale
”Prin proiectul de act normativ se propune aprobarea modelului buletinului de vot utilizat la alegerea consiliilor locale, modelului buletinului de vot utilizat la alegerea primarilor şi a primarului general al municipiului Bucureşti, modelului buletinului de vot utilizat la alegerea consiliilor judeţene şi a consiliului general al municipiului Bucureşti şi a modelului buletinului de vot utilizat la alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene”, a transmis, luni, AEP.
Instituţia a precizat că se stabilesc şi diferite caracteristici ale modelelor buletinelor de vot.
Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro la data de 06.03.2020 şi poate fi consultat la secţiunea Legislaţie electorală – Transparenţă decizională.
Observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise la adresa de e-mail departamentul.legislativ@roaep.ro până la data de 17.03.2020.
Premierul interimar Ludovic Orban a fost întrebat dacă ia în calcul amânarea alegerilor locale din cauza cazurilor de coronavirus, el spunând că nu pot fi amânate atâta timp cât nu a fost nici măcar stabilită data acestora.
news.ro