Adolescenţii care au adus Hunedoara în topul dansului, pe ţară. VIDEO

“Suuus! Suuus! Întinde mâna! Cotul drept! Piciorul întins în faţă! Trebuie să stai în echilibru! Dacă te doare braţul, înseamnă că ai făcut bine.” Afară toamna s-a dezlănţuit, morocănoasă, cu ploile ei, parcă fără sfârşit. Hunedoara, oraşul industrial de altă dată astăzi abia îşi mai târâie picioarele spre un viitor a cărui culoare nimeni nu poate s-o intuiască.. E abia ora cinci după-amiază,

dar afară e noapte. Dai ocol clădirii unde ar trebui să fie mica „fabrică” de campioni la dans: o farmacie, o patiserie pe punct de închidere şi o cârciumioară de cartier. Abia pe lateral o uşă te îndrumă cu un afiş: dansuri şi zumba. De sus se aude muzica, iar pe scări se împrăştie un parfum delicat. Se aud râsete de copii şi tropăieli de pantofi şi tocuri. Toamna, rămasă la numai câţiva metri în spatele uşii, pare acum mult departe!

Raluca şi Bianca, „creatoarele” campionilor

În anotimpul lor cu muzică, dans, culoare şi copilărie, nu e niciodată noiembrie trist. N-au timp de aşa ceva: serioşi ca nişte artiști de cinema în rolul lor de dansatori de top, cu mâinile întinse bine şi capul aplecat teatral, într-o parte, copiii se învârt în sala de dansuri în pas de vals şi cha-cha. Oana, Mihai, Mara, Andra, Cristian, Sara, Andrei… Şapte perechi şi o mână de fetiţe care dansează solo, pentru că n-au partener. Au, în schimb, două antrenoare: Raluca Cărmănuş şi Bianca Bobîlcă. Raluca a făcut

dansuri de când se ştie. Apoi, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a urmat firesc. Iar de la 18 ani a lucrat la metodist la Clubul Siderurgistul. Făcea dansuri de societate cu o singură grupă de 20 de copii. Între timp, Clubul

Siderurgistul s-a desfiinţat. Raluca s-a făcut cosmeticiană, dar la pasiunea ei pentru dansuri tot nu a renunţat. Apoi a întâlnit-o e Bianca, antrenoarea de zumba, mereu veselă şi plină de energie. Privind-o în timp ce dansează zumba, la cursurile pentru adulţi, ai senzaţia că trupul ei nu e alcătuit din oase şi muşchi, din doar din articulaţii elastice şi flexibile, un fel de perpetuum mobile, capabil să facă mişcare pe muzică la nesfârşit! Cele două s-au potrivit „mănuşă”, aşa că, în scurt timp, hunedorencele au început să lucreze împreună cu copiii şi să-i scoată la competiţii. Pentru a-şi testa, copii – talentul, iar ele – măiestria de instructor.

Cha-cha şi vals

Cătălina Pleşiu, de pildă, vine la dansuri de aproape doi ani. A început la nouă ani şi zice că n-a fost nicio zi în care

să vrea să sară vreo o oră de curs. Mama a fost cu ideea ca fata să facă dansuri: „Doamnele sunt foarte… bune. Cum să zic… Se poartă frumos cu noi”, zice Cătălina. E doar un ghem de copilă, dar a şi obţinut un premiu pentru dans. „A fost greu. Au venit copii din toată ţara. La Orăştie s-a ţinut concursul, dar au venit din Bucureşti, de la Cluj… Eu am avut o rochiţă albastră, pe care am comandat-o de pe internet. Cel mai mult îmi place să dansez cha-cha, pentru că mă pricep. Şi valsul îmi place, dar nu ştiu paşii aşa de bine”, povesteşte micuţa.

„Tati, nu pot lipsi! O să pierd paşii!”

Ica Pleşiu tocmai ce a ajuns să-şi ia fetiţa de la dansuri: „Îi plăcea foarte mult să danseze. Dansa prin casă. Mişcare e cea care contează! Că, dacă avea înclinaţii spre cântat, o duceam la canto. Eu vin la zumba, iar ea la dansuri. Fetele, Bianca şi Raluca, fac atmosfera de aici! Din păcate, eu la Zumba nu am mai venit, din cauza programului. De fapt, eu am început cu zumba, iar apoi am adus-o şi pe Cătălina. Că ea ştia să danseze şi eu, nu! (Râde). Dacă mi-aş dori să o văd dansatoare profesionistă? Ce îşi doreşte ea, aia îmi doresc şi eu! Este singurul meu copil şi nu vreau să o împing către ce îmi place mie. Vreau să facă în viaţă ce îşi doreşte ea!” Astăzi fost ziua de naştere a unei alte fetiţe: Sara. Iar colegii i-au cântat, bucuroşi, „La mulţi ani”. La final, tatăl ei a venit să o ia acasă. Spune că el însuşi a fost, cândva, dansator de joc popular, alături de Raluca Cărmănuş. Când fiica sa a fost destul de mare pentru asta s-a gândit să o dea la balet. Sarei nu i-a plăcut, însă. Aşa că a adus-o la dansuri moderne. De unde n-a mai vrut să plece. „Uneori îi spun că nu o pot aduce, iar ea mă ceartă: „Tati, nu pot lipsi! O să pierd paşii!”

Dansuri: putem începe de la 4 ani

Ceva mai departe de cei mai mici dansatori,

plutesc, pe aripile muzicii, Mara Florean (12 ani) şi Cristian Beler (15 ani). Ei sunt adolescenţii care au adus Hunedoara în top la unele dintre cele mai importante competiții de dans pentru copii. Antrenoarele spun că părinţii care vor să-şi înscrie copiii, pot să facă asta începând chiar de la doar patru ani: „Sigur, la început îi învăţăm paşii cei mai simpli, nu se pune problema de tehnică, iar copiii, chiar şi foarte mici, se descurcă bine. De câţiva ani ies în competiţii cu sute de concurenţi şi au obţinut o mulţime de premii, printre care şi mai multe locuri întâi. Până acum, copiii din Hunedoara au concurat la categorii pentru debutanţi, dar antrenoarele lor spun că ocupanţii locului I au toate şansele să devină dansatori faimoşi în anii care vor urma. Totuşi, e nevoie de multă muncă, de seriozitate, pentru că trebuie să treci prin multe categorii: precompetiţionali, hobby, apoi toate clasele, până la clasa A, acolo unde sunt dansatorii de top.

Inteligenţă motrică şi ureche muzicală

În plus, orice părinte se gândeşte să-şi dea copilul la dansuri ar trebui să ştie că unii dintre copii au o inteligenţă

motrică mai dezvoltată, însă ideal este ca micuţii să aibă şi ureche muzicală, ca să poată simţi ritmul şi să înveţe paşii. Bianca şi Raluca, cele două antrenoare, mai spun că există un interes foarte mare pentru dansuri, nu doar din partea copiilor, ci şi din partea adulţilor, însă, deocamdată, cele două antrenoare abia fac faţă cererii venite pentru cursurile destinate copiilor. Sportul este, însă, unul costisitor: costumele de concurs sunt destul de scumpe, iar pantofii pentru repetiţii şi competiţii trebuie înlocuiţi mai mereu. Înscrierea la o competiţie pentru copii costă în jur de 35-40 de lei. Campionii spun că dacă e cineva care vrea să se apuce de dansuri, chiar dacă îi e frică, să să încerce, să vadă dacă îi place. Să nu spună „nu” de la început. Mara şi Cristian recunosc că, pentru a ajunge în top, s-au pregătit mulţi ani la rând. Emoţii sunt şi vor fi, mereu, deşi ei doi au intrat, până acum, împreună, în zeci de competiţii.

https://www.youtube.com/watch?v=e0CbWOQ9enQ&feature=youtu.be

ADA BERARU