Admitere la facultate fără diplomă de bacalaureat
Universitatea din Petroșani organizează un concurs de admitere pentru clasele din cadrul Colegiului de învățământ terțiar nonuniversitar (CITN-UPET). Se pot înscrie absolvenții de liceu care încă nu au obținut diploma de bacalaureat. Admiterea se face pe domenii, la calificările și specializările autorizate să funcționeze provizoriu de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).
Pot opta pentru admiterea la Colegiul pentru Învățământul Terțiar Non-Universitar al Universității din Petroșani (CITN- UPET) absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat. Admiterea candidaților se face prin concurs de dosare; media de admitere este media generală de absolvire a liceului.
Potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, sunt disponibile pe acest program educațional un număr de 28 de locuri cu finanțare de la Bugetul de stat, pentru una din specializările Tehnician Transporturi Auto Interne și Internaționale sau Analist Programator, dublate de alte 28 de locuri cu taxă, pentru fiecare dintre aceleași specializări, taxa de școlarizare pentru locurile nebugetate fiind de numai 400 de lei pe semestru. Durata studiilor este de 2 ani, timp în care cursanții trebuie să obțină diploma de bacalaureat.
Monika BACIU