Deva: În atenția administratorilor atestați înainte de anul 2007!

Persoanele fizice din municipiului Deva atestate pentru funcția de administrator de imobile înainte de anul 2007 și care au obținut certificatul de calificare profesională pentru a îndeplini funcția de administrator, în conformitate cu Legea asociațiilor de proprietari nr. 196/2018, au OBLIGAȚIA să solicite Direcției de Asistență Socială Deva eliberarea ATESTATULUI – adică, actul care dovedește calitatea de administrator de condominii.

Atestatul se eliberează în baza unei cereri scrise, care va fi depusă la Registratura Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), împreună cu următoarele documente (potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 329/2019):

– act de identitate (copie și original)

– acte de stare civilă (certificat de naștere, certificat de căsătorie – copie și original)

– certificat de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii, conform Legii nr. 196/2018, cu modificările și completările ulterioare (copie și original)

– cazier judiciar, în termen de valabilitate, care să ateste că solicitantul nu a suferit nicio condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracțiune de natură economico-financiară (original)

– cazier fiscal, în termen de valabilitate (original)

– adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, din care să rezulte că solicitantul este apt din punct de vedere medical pentru a îndeplini funcția de administrator de condominii (original)

– declarație pe propria răspundere din care să rezulte cu solicitantul nu se află în cursul urmăririi penale sau al judecății pentru infracțiuni de natură economico-financiară.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE referitoare la eliberarea atestatului privind dobândirea calității de administrator de imobile pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Servicii publice – Direcția de Asistență Socială Deva – Asociații de Proprietari, de unde poate fi descărcat și modelul de cerere.

Atestatul este valabil 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis.

În prezent, în cele 450 de asociații de proprietari care funcționează în municipiul Deva își desfășoară activitatea un număr de 111 administratori, dintre care mai mult de o treime nu au solicitat încă eliberarea atestatului.

DE REȚINUT! De la 1 ianuarie 2023, persoanele fizice din municipiul Deva care solicită atestarea ca administrator de condominii vor plăti o taxă specială, de 100 de lei, pentru emiterea atestatului, conform Hotărârilor Consiliului Local nr. 336/2022 și nr. 340/2022, care pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local.

IMPORTANT! Reprezentanții asociațiilor de proprietari și proprietarii de apartamente din municipiul Deva pot solicita DAS Deva sprijin, îndrumare și consiliere cu privire la obligațiile și drepturile ce le revin, conform legii – la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00-16:30 și vineri, între orele 8:00-14:00.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *