Administrație dinamică la Deva (II)
În urmă cu ceva timp, primarul Devei, semnala problema transportului în comun
Până când și devenii vor beneficia de un transport public local modern vor trece probabil mai mulți ani, implementarea finanțării europene de 22.000.000 euro trebuind să parcurgă mai multe etape. Până atunci primarul Florin Oancea a descoperit o mare problemă și vorbim aici de un contract în derulare cu o firmă de transporturi, prelungit prin act adițional la 28 februarie 2016. Contractul este valabil până în 28 februarie 2018, după care nu mai poate fi continuat. De la 1 martie lucrurile se încurcă. Oancea a rămas în mână cu cartofii fierbinți. Viceprimarii Mareș Răzvan și Ovidiu Moș nu au făcut nimic în perioada 2016–2018 referitor la această problemă, adică nu au făcut nici un demers pentru a iniția o licitație. Puteau să o deruleze în anul 2017, în primăvară sau în vară, deoarece se știa că o asemenea licitație durează de la 3 la 7 luni. Acum, actualul primar trebuie să găsească o soluție, fără a avea cadru legal și timp suficient la dispoziție. După săptămâni de căutări, împreună cu juriștii din primărie, a găsit o soluție ingenioasă în așa fel încât calitatea transportului în comun se va îmbunătăți foarte mult în Deva.
O soluție transparentă
Există un cadru legislativ prin care pe o perioadă scurtă de câteva luni se poate prelungi contractul cu operatorul de transport actual. În ședința de Consiliu local din 16 februarie, primarul va propune pe ordinea de zi, înființarea unei societăți comerciale cu acționar unic Consiliului Local Deva. Cu această firmă de transport public local al municipiului Deva, Florin Oancea, vrea să intre în asociere cu primăria municipiului Timișoara ce are un parc auto cu microbuze și autobuze suficient de mare și cu care se poate asigura servicii de transport public local de calitate. Asocierea prevede dispecerat și mijloacele de transport puse la dispoziție de primăria Timișoara, iar personalul calificat de primăria Deva. Beneficiile se vor împărții între cei doi parteneri. În paralel, se va activa proiectul de 22.000.000 de euro de mobilitate urbană dar din informațiile primite de la ADR West implementarea lui poate dura 4-5 ani de zile. Așa că varianta intermediară cu asocierea celor doua primării va funcționa până în momentul în care proiectul pe fonduri europene va fi finalizat. Societatea nou înființată nu are voie să fie pe pierdere deoarece implementarea fondurilor europene presupune ca firma să aibe profit. Florin Oancea susține că până în vară, soluția legală de asociere cu primăria Timișoara va fi stabilită cu ajutorul juriștilor. Astfel devenii nu vor avea probleme cu transportul public local. Pe lângă soluția practică prin care transportul public local va funcționa în continuare, Florin Oancea dă dovadă în continuare de transparență.
Va urma
Mircea GOIAN