Adeverința pentru coasigurații pensionari, valabilă pe perioadă nedeterminată
Coasigurații unui asigurat pensionar la sistemul de sănătate publică nu mai trebuie să își reînnoiască anual adeverințele eliberate de Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, așa cum se întâmpla până acum. Astfel, la propunerea directorului general al CAS Hunedoara, Consiliul de Administrație a aprobat modificarea valabilității categoriei de coasigurat (soț/soție) a unui pensionar cu pensie de limită de vârstă de la 1 an, la o perioadă nedeterminată
Până acum, valabilitatea categoriei de coasigurat (soț/soție) a unui pensionar cu pensie de limită de vârstă era de 1 an, iar aceste adeverințe trebuiau reînnoite la fiecare 12 luni calendaristice. Odată cu această modificare, documentele sunt valabile pe perioadă nedeterminată.
Se menține totodată și valabilitatea calității de coasigurat în cazul celorlalte categorii de coasigurați (prin salariați, pensionari de invaliditate sau alte categorii sociale ce pot coasigura) pentru o perioadă de 3 luni.
În situația în care un coasigurat al unui pensionar de limită de vârstă își pierde calitatea de coasigurat (divorț, deces al coasiguratorului), acesta are obligativitatea respectării prevederilor art. 231 lit. d din Legea nr. 95/2006, care precizează că una dintre obligațiile asiguraților este: ”să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi”.
Prin această decizie, coasigurații pensionari nu mai sunt obligați să se deplaseze anual la sediul Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara pentru reînnoirea adeverințelor ce le conferă această calitate, modificarea perioadei de valabilitate venind în sprijinul lor.