ADEVĂRUL despre cauzele opririi activității la Termocentrala Mintia
Demagogia liderilor hunedoreni ai Partidului Social Democrat a atins cote de neimaginat.
Metodele de înșelare a publicului, practicate de PSD prin promisiuni mincinoase și discursuri bombastice, sufocă în ultimele zile spațiul de comunicare publică, prin reacții populiste care ocolesc cu bună știință și cu rea credință.
În anul 2013, când s-a format Complexul Energetic Hunedoara, compania avea 0 lei datorii. În 2019 a ajuns în insolvență, cu peste 3 miliarde de lei datorii, înregistrate sub conducerea managerilor numiți de PSD Hunedoara. Tot în 2013, s-a aprobat un studiu de fezabilitate de către AGA de la acea vreme, în care s-a solicitat să se facă un proiect pentru desulfurare și instalația de șlam dens. Nu s-a întâmplat nimic! S-au complăcut toți directorii social democrați în această situație, până la insolvență.
Mai mult, în 2015, conducerea PSD a Ministerului de Finanțe, prin Eugen Orlando Teodorovici, nu a vrut să semneze o ordonanță care reprezenta ajutor de stat pentru cumpărarea certificatelor de CO2. Deși ar fi fost vital ca acest ajutor să fie aprobat până în 30 aprilie, dată limită pentru cumpărarea certificatelor, l-a aprobat în iulie. Întârzierea cu bună știință a însemnat penalități de 100 de euro pe certificat. Iată o altă cauză a insolvenței.
V-ați bătut joc, domnilor social democrați, de Termocentrala de la Mintia și de Complexul Energetic Hunedoara.
Spuneți, domnule Laurențiu Nistor, președinte al PSD Hunedoara, că ați făcut demersuri de aproape doi ani și jumătate pentru ca Termocentrala Mintia să fie preluată de Consiliul Județean Hunedoara și nu ați primit răspuns pozitiv.
Vă informez că Partidul Național Liberal a preluat guvernarea în urmă cu un an și nouă luni, ceea ce înseamnă că, acum doi ani și jumătate reprezentanții PSD în guvernul de atunci, au fost conștienți că termocentrala nu poate fi dată în plată și preluată de CJH, în condiții legale.
Astăzi, Termocentrala Mintia este oprită pentru că nu există autorizații de mediu. Și tot lipsa acestor autorizații face ca activele acesteia să nu poată face obiectul dării în plată.
Dacă nu s-ar fi oprit funcționarea, exista riscul iminent, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca România să plătească sancțiuni financiare deosebit de importante.
Această situație vă este cunoscută dar continuați să emiteți comunicate prin care vă plângeți că nu vă dă voie guvernul să preluați termocentrala Mintia. Când ați făcut demersurile în scris, știați că, de fapt, CJH nu are puterea financiară să o susțină iar condițiile pe care le-ați pus pentru o eventuală preluare, sunt peste limitele legii. Dar, pentru dumneavoastră au contat doar beneficiile electorale. Fără să vă pese de oameni, i-ați amăgit pe energeticieni și familiile lor, fiind conștient că preluarea este imposibilă.
Domnule președinte al PSD Hunedoara, vinovații pentru situația în care a ajuns Complexul Energetic Hunedoara, implicit Termocentrala Mintia, sunt în partidul pe care îl conduceți la nivel județean.
Complexul Energetic Hunedoara nu ar fi fost în această situație financiară dacă, atunci când partidul din care faceți parte se afla la guvernare, ar fi încercat măcar să rezolve problemele din Valea Jiului și de la Mintia.
Aduceți acuze guvernului actual fără să spuneți nicio vorbă despre faptul că în timpul guvernării PSD, lipsa totală de măsuri economice sau de sprijin social precum și politicile falimentare aplicate, au fost cauzele care au dus la situația economică gravă în care se află astăzi Complexul Energetic Hunedoara.
De la preluarea guvernării, în 2019, Partidul Național Liberal i-a sprijinit pe mineri și pe energeticieni prin mai multe măsuri, inclusiv prin plata de la bugetul de stat a salariilor și tuturor drepturilor bănești, atunci când conturile CEH erau goale.
Acum, ajungându-se în această situație din cauza incompetenței și a dezinteresului total pentru oameni, de care au dat dovadă ani la rând conducerile PSD ale Complexului Energetic Hunedoara, Guvernul României asigură, tot de la bugetul de stat, plăți compensatorii de 10.000 euro pentru fiecare angajat ieșit din sistem și venituri de completare de 3300 lei pe lună timp de patru ani pentru mineri și doi ani pentru energeticieni.
De asemenea, guvernul încearcă să repare ce se mai poate repara după ce PSD a devastat, a distrus și a prădat mineritul și energetica hunedoreană și să găsească un investitor real pentru Mintia. Au fost luate toate măsurile de punere în siguranță, de mentenanță și de conservare pentru instalațiile termocentralei, astfel încât, obligatoriu, investitorul care va veni să poată reîncepe activitatea, pe gaz natural sau orice altă formă de producere în bandă, dar nu cărbune, pentru a produce energie electrică și termică.
Acesta este adevărul despre cauzele care au dus la situația actuală de la Termocentrala Mintia și hunedorenii au dreptul să-l cunoască.
Prefectul județului Hunedoara
Călin Petru Marian
sursa foto: arhivă 2017
Corect! Când a fost disponibilizarea din 2016, marele psd(partidul oamenilor simpli…) a dat jumatate din suma pe care o da astazi pnl ul disponibilizaților…Bai tov nistor …chiar crezi ca toți devenii sunt proști?