Actori, muzicieni şi scriitori români, într-o campanie de conştientizare menită să îi inspire pe oameni să reziste prin artă pandemiei
Actori, muzicieni şi scriitori români s-au alăturat unei campanii de conştientizare menită să aducă un suflu nou în societate şi să-i inspire pe oameni să reziste, prin artă, pandemiei.
Concursul Internaţional „George Enescu” a lansat miercuri, la 139 de ani de la naşterea compozitorului George Enescu, provocarea „Salvează Frumuseţea în viaţă”, prin care invită societatea să răspundă şi să ia atitudine în faţa fricii, adversităţii şi incertitudinii generate de pandemie, dând valoare vieţii şi frumuseţii.
Actorii Marius Manole, Medeea Marinescu, Ana Ularu şi Maia Morgenstern, poetul şi dramaturgul Matei Vişniec, compozitorul Dan Dediu, artistul plastic Mircea Cantor, producătoarea de film Ada Solomon, soprana Bianca Ionescu, violonistul Alexandru Tomescu, dirijorul Tiberiu Soare, pianistul Mihai Ritivoiu, dansatorul şi coregraful Gigi Căciuleanu, criticul de film Irina Margareta Nistor, fondatorul ARCEN, Edmond Niculuşcă, şi directorul executiv al Festivalului „Enescu”, Mihai Constantinescu, se numără între cei care s-au alăturat deja campaniei.
„Mesajul nostru pentru voi – oameni de cultură, artişti, muzicieni, lideri de opinie, spectatori, iubitori de muzică şi iubitori de viaţă – este că, în condiţii de criză, avem cu toţii responsabilitatea de a ne adapta cu graţie, de a acţiona pentru ca viaţa să continue, păstrând în acelaşi timp loc şi pentru frumuseţe şi pentru planuri şi pentru visuri, şi pentru realizarea lor”, se arată în manifestul de responsabilitate personală şi socială „Depinde numai de noi să alegem ce pierdem şi ce salvăm în vremea pandemiei”, lansat miercuri.
Organizaţia Americani pentru Arte a evaluat, până la 13 iulie, o pierdere financiară directă estimată la peste 9,1 miliarde de dolari pentru domeniul artelor, la care se adaugă o pierdere de peste 10,4 miliarde de dolari în sectoarele legate de industria spectacolelor. În UE, Eurostat a estimat că, până la finalul anului, vor fi afectate peste 7,3 milioane de posturi în domeniul creativ şi cultural, ridicând problema prezervării „cu orice preţ” a valorilor artistice şi culturale ale Europei. În România, subiectul ameninţării existenţiale cu care se confruntă astăzi arta şi artiştii nu a generat nicio reacţie concertată şi nici coeziune.
„Mesajul nostru pentru voi – oameni de cultură, artişti, muzicieni, lideri de opinie, spectatori, iubitori de muzică şi iubitori de viaţă – este că, în condiţii de criză, avem cu toţii responsabilitatea de a ne adapta cu graţie, de a acţiona pentru ca viaţa să continue, păstrând în acelaşi timp loc şi pentru frumuseţe şi pentru planuri şi pentru visuri, şi pentru realizarea lor”.
Ediţia 2020 a Concursului Internaţional „George Enescu”, programată să se desfăşoare între 29 august şi 20 septembrie, va fi reorganizată în două faze distincte: primele două etape ale competiţiei vor fi organizate în online în luna septembrie, conform calendarului iniţial, iar Semifinalele şi Finalele fiecărei secţiuni vor fi reprogramate în luna mai 2021, la Ateneul Român din Bucureşti. Accesul publicului la gala de deschidere şi la primele două etape va fi exclusiv online şi gratuit
Concursul George Enescu funcţionează ca o platformă internaţională de lansare pentru viitorii interpreţi de marcă ai lumii şi de promovare a lucrărilor marelui muzician român în rândul noii generaţii de artişti din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internaţional organizat în România. Concursul are patru secţiuni – vioară, violoncel, pian şi compoziţie – iar standardele internaţionale după care este organizat îl poziţionează în vârful ierarhiei evenimentelor de gen desfăşurate în peisajul muzicii clasice din România.
news.ro