Activităţi de prevenirea a violenţei în şcoli, realizate de poliţişti la 7 unităţi şcolare din municipiul Hunedoara
În cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, au realizat mai multe activități privitoare la siguranța școlară în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învățământ din municipiul Hunedoara.
Activitățile au avut drept scop prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență în incinta școlilor/liceelor, prevenirea absenteismului/abandonului școlar, verificarea unităților de alimentație publică existente în incinta sau din zona adiacentă școlilor, care comercializează produse alimentare, dar și verificarea modului de asigurare a pazei la unitățile de învățământ preuniversitar.
În total, poliţiştii au verificat 7 unități de învățământ (3 licee și 4 școli gimnaziale), 5 societăți comerciale aflate în proximitatea școlilor și au legitimat 29 de persoane (elevi, părinți, agenți de pază şi administratori de societăți comerciale).
Totodată, polițiștii au purtat discuții cu directorii unităților de învățământ, au identificat cauzele producerii unor incidente şi au propus măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.
În cursul activităților preventive, polițiștii Biroului pentru Siguranța Școlară au fost sesizați verbal de către un minor în vârstă de 16 ani, elev al unei unități de învățământ din municipiul Hunedoara, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de către un profesor al școlii respective. Oamenii legii au aplanat starea conflictuală și au discutat despre incident cu cei implicați și cu reprezentanții școlii, în vederea identificării unor modalități de a preveni astfel de situații.
Totodată, în acest caz, Poliția Municipiului Hunedoara s-a sesizat din oficiu și a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri sau alte violențe.
IPJ Hunedoara