Nereguli în traficul hunedorean. În patru ore au fost date 75 de sancțiuni contravenționale

În data de 25 iunie 2023, intervalul orar 18:00-22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie și cei ai Secției de Poliție Rurală Orăștie au derulat o acțiune pe raza municipiului Orăștie, în vederea prevenirii și a combaterii principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și unor fapte ce contravin climatului de ordine și siguranță publică.

În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat 218 persoane și au oprit pentru control 141 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au aplicat 75 de  sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.100 lei (dintre care: 38 în baza  O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de 16.100 lei și 37 în baza Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice,  în valoare de 2.000 lei).

Pentru abaterile constatate în materia circulației pe drumurile publice, polițiștii au luat măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice în cazul a 4 conducători auto (doi fiind sancționați pentru depășirea vitezei legale și doi pentru efectuarea unor manevre neregulamentare de depășire) și au reținut două certificate de înmatriculare.

 

 

În data de 25 iunie 2023, în jurul orei 19:30, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Unirii, din Orăștie, autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani, din București.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că cel aflat la volan nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

În data de 25 iunie 2023, în jurul orei 21:30, polițiștii au oprit în trafic, la intersecția străzilor Digului și Plantelor, din Orăștie, un moped (fără număr de înmatriculare) condus de un bărbat de 30 de ani, din Orăștie.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul în cauză nu este înmatriculat.

 

La data de 23 iunie 2023, în jurul orei 11:10, polițiștii au oprit în trafic, pe DJ705A, în localitatea Căstău, autoturismul condus de un bărbat în vârstă 44 de ani, din Orăștie. În urma testării bărbatului cu aparatul etilometru, a rezultat  valoarea de 1,15 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

 

La data de 23 iunie 2023, în jurul orei 12:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Orăștie au oprit în trafic, pe DJ705A, în localitatea Ludeștii de Jos, autoturismul condus de un bărbat de 57 de ani, din comuna Orăștioara de Sus. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat valoarea de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În data de 24 iunie 2023, în jurul orei 23:45, polițiștii  au oprit în trafic, pe  strada Jieț, din Petrila, autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani, din Petrila. În urma testării celui aflat la volan cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoare de 0,68 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

 

 

În cauzele prezentate, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *