Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție, pe raza județului Hunedoara
Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
Astfel, în data de 09.02.2021, polițiștii hunedoreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 49 de societăți comerciale şi 42 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale (19 pentru nerespectare măsurii protecție individuală şi una pentru nerespectarea măsurilor de carantină/izolare), valoarea totală a amenzilor fiind de 5.000 de lei.
Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale. Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Hunedoara, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.
Reamintim că este permisă circulația persoanelor în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
*Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
*Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.
*Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.