Pompierii au salvat două lebede din apele înghețate ale unei bălți, din Orăștie
Un apel la numărul unic de urgență 112 anunța astăzi, faptul că două lebede sunt blocate în apele înghețate ale unei bălți din municipiul Orăștie.
În cel mai scurt timp, pompierii orăștieni s-au deplasat către locul indicat, unde într-adevăr, au găsit lebedele imobilizate. Pentru a ajuta păsările să se elibereze, pompierii salvatori au spart gheața până la acestea și în câteva minute, ambele lebede se aflau în afara oricărui pericol.
Salvarea vieților, fie că vorbim despre oameni sau animale, rămâne prioritatea noastră!
ISU Hunedoara