Acțiune de căutare a jandarmilor montani
În data de 27.03.2021, în jurul orelor 19.00, subofițerii Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, aflați în serviciu, în stațiunea Straja au fost sesizați de către un cetățean despre faptul că nu își mai găsește fiica în zona cabanei unde este cazat.
Cinci jandarmi au pornit imediat în căutarea minorei în zona pârtiilor de schi, iar la ora 19.20 fetița în vârstă de 10 ani a fost găsită în zona Platoului Soarelui și ulterior a fost însoțită să ajungă la tatăl ei.
Persoana căutată nu a necesitat îngrijiri medicale.
Jandarmii montani recomandă turiştilor să fie precauţi, să rămână pe domeniile schiabile şi celelalte spaţii de agrement, să nu se aventureze pe trasee montane sau în alte zone care nu sunt amenajate pentru sporturile de iarnă.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara