Acțiune a polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi cei ai Poliței Orașului Călan au efectuat, în noaptea de 02/03.12.2020, o acţiune în urma căreia au identificat, în fondul cinegetic Streisângeorgiu, doi bărbaţi, în vârstă de 37 de ani și, respectiv, de 23 de ani, ambii membrii vânători şi posesori de permise de armă, care aveau asupra lor o armă de vânătoare cu glonț, 12 cartușe de vânătoare cu glonț (muniție aferentă) și dispozitive de iluminat pe timp de noapte.
Poliţiştii au stabilit că cei doi practicau vânătoarea pe timp de noapte, fără a deține autorizație de vânătoare în acest scop.
Prin urmare, poliţiştii au ridicat arma şi muniţia de vânătoare găsite asupra celor doi vânători, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic și uz de armă letală fără drept.
La acţiune au participat şi reprezentanţi ai administratorului fondului de vânătoare.
IPJ Hunedoara