Sesizare penală pe numele unui fost director al unei companii miniere și director Salrom
Constantin Jujan, fostul director al Companiei Naționale a Huilei, ulterior director al Salrom a intrat în vizorul Agenției Națională de Integritate.
Constantin Jujan a ocupat postul de director general interimar al Societății Naționale a Sării S.A. – SALROM, respectiv membru în Consiliul de Administrație al Societății Naționale a Sării S.A. – SALROM.
„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către JUJAN CONSTANTIN a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în perioada exercitării mandatului de director general interimar, persoana evaluată a semnat o serie de documente pentru sine, obținând în perioada 2018 – 2020, venituri din salarii în sumă totală de 319.139 Lei”, arată ANI.
Monika BACIU