Acciza la ţigarete, aliniată cerinţelor impuse de reglementările europene, începând cu 1 ianuarie
Acciza la ţigarete va fi aliniată cerinţelor impuse de reglementările europene, începând cu 1 ianuarie, ca urmare a Directivei care impune ca acciza totală la ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, iar în prezent, în România, nivelul accizei reprezintă doar 58,7%. Acciza va ajunge la 546.21 lei de la nivelul curent de 533.97 lei.
Având în vedere că, începând cu data de 1 aprilie, acciza la ţigarete se situează sub pragul minim impus de legislaţia UE, Parlamentul a adoptat recent un amendament la Codul Fiscal pentru corectarea situaţiei şi evitarea sancţiunilor din partea Comisiei Europene.
Directiva 2011/64/UE impune ca acciza totală la ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, iar în România nivelul accizei reprezintă în momentul de faţă doar 58,7% din acest preţ de vânzare cu amănuntul.
În acest context, acciza va creşte de la începutul anului viitor cu 12.24 lei la 1000 de ţigarete, de la nivelul curent de 533.97 lei, la 546.21 lei.
În absenţa acestei ajustări, Comisia Europeană ar fi putut demara procedura de infringement în cazul României, începând din 1 ianuarie 2021.
Conform prevederilor in vigoare ale Codului fiscal, nivelul accizelor aplicate tigaretelor va fi de 563,97 incepand cu 1 aprilie 2021, nivel care urmează să fie menţinut şi pe parcursul anului 2022.
În ceea ce priveşte celelalte produse din tutun şi noile produse din tutun sau cu nicotină, nivelurile accizelor aplicabile acestora vor fi la rândul lor actualizate cu valoarea indicelui preţurilor de consum, tot din 1 ianuarie, conform prevederilor legale în vigoare.
În cadrul dezbaterii parlamentare referitoare la modificarea Codului Fiscal organizată în data de 23 noiembrie, Ministerul Finanţelor Publice a afirmat că experţii instituţiei lucrează în momentul de faţă împreună cu reprezentanţii operatorilor economici vizaţi de aceste măsuri, la definirea unui regim fiscal corect şi coerent, pentru toate categoriile de produse din tutun şi cu nicotină existente pe piaţă.
news.ro