Două accidente pe drumurile hunedorene. O femeie a fost rănită grav

În data de 18.02.2019, în jurul orei 07:20, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe DN7, din direcția Arad spre Deva, în afara localități Vețel, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 58 de ani, cetățean elen, care circula regulamentar pe direcția de mers Deva spre Arad. În urma impactului, autoturismul condus de cetăţeanul grec a fost a proiectat în glisierele metalice de protecție.

În urma  evenimentului rutier a rezultat  rănirea ușoară a conducătorului auto în vârstă de 58 de ani.

 

În data de 18.02.2019, în jurul orei 10:40, Politia Orașului Petrila a fost sesizată de personalul medical despre faptul că la Spitalul de Urgenţă Petroşani s-a prezentat o femeie în vârstă de 55 de ani, din Petrila, care a declarat faptul că, în jurul orei 07:40, a fost victima unui accident rutier.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că femeia, în timp ce traversa  strada la colţul intersecţiei dintre strada Tudor Vladimirescu şi strada Republicii, din Petrila, nu s-a asigurat corespunzător şi a fost acroşată de un autoturism care se deplasa pe strada Tudor Vladimirescu, al cărui conducător a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a femeii.

În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit autoturismul implicat în evenimentul rutier a fost condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din Petrila.

 

 În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.

 

* * *

 

          Recomandări preventive privind circulaţia rutieră în siguranţă:

 

Având în vedere condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, să-şi echipeze autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere şi îndrumările agenţilor de circulaţie.

Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, poliţiştii recomandă de asemenea conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

Asiguraţi o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului şi verificaţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire.

Respectaţi semnalizarea rutieră, precum şi semnalele şi indicaţiile agenţilor de poliţie rutieră!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *