Accident violent pe DN68: Un motociclist a murit și o tânără a fost grav rănită
În acesta seară a avut loc un accident rutier grav pe DN68, pe direcția de mers Hațeg-Sarmizegetusa. Un motociclist a lovit un cap de pod, iar în urmă impactului violent, acesta a decedat și tânăra care îl însoțea a fost grav rănită.
”Accidentul a avut loc pe DN 68, pe direcția de mers Hațeg-Sarmizegetusa, unde un bărbat in vârstă de 35 ani, din comuna Sîntamaria Orlea, care conducea o motocicletă, a lovit un cap de pod, situat pe partea dreaptă a drumului și a decedat (nu a mai putut fi resuscitat). Pasagera de pe motocicletă, o femeie de 25 ani, domiciliată în comuna Pui, a fost rănită grav și transportată la Spitalul Hațeg. În cauza a fost intocmit dosar penal.”, a informat IPJ Hunedoara
Echipajul medical a încercat resuscitarea bărbatului, găsit în stop cardio respirator posttraumatic, dar din păcate, acesta a decedat.
”Pasagera de pe motocicleta, femeie de 25 ani, conștientă, cu fractură de femur drept și ambele oase antebraț drept, contuzie de bazin și coloana cervicală, este transportată la UPU Deva”, a informat medicul Călin Dumitrescu, reprezentantul SAJ Hunedoara.