Accident rutier soldat cu patru răniți, pe drumul judeţean 761

Un accident rutier s-a produs astăzi, pe drumul judeţean 761, între Bârsău şi Nojag, soldat cu rănirea a patru persoane.

”Pompierii si paramedicii SMURD deveni au intervenit cu autospeciala de descarcerare şi ambulanţe tip B şi C. La locul impactului dintre 2 autoturisme. Echipajele au găsit patru oameni răniţi, neîncarceraţi, conștienţi și cooperanți.

În colaborare cu echipajul SAJ, pompierii și paramedicii au acordat îngrijiri medicale răniţilor, după care i-au transportat la UPU Deva”, informează ISU Hunedoara.

Cum s-a produs accidentul

”Astăzi, în jurul orei 14.15, un barbat de 65 de ani, din comuna Hărău, în timp ce conducea un autoturism pe DJ761B, cand a ajuns intersecția cu DJ761, nu a respectat semnificația indicatorului „cedează trecerea” și a pătruns în intersecție, unde a fost tamponat de autoturismul condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Certejul de Sus, care circula pe drumul prioritar. În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a doi pasageri din autoturismul care circula regulamentar (în vârstă de 61 și de 63 de ani). În cauză a fost întocmit dosar penal”, a comunicat reprezentantul IPJ Hunedoara.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *