Accident rutier pe DN76, soldat cu 4 victime
În data de 09.07.2018, ora 12:50, a avut loc un accident rutier pe DN76, pe raza localității Săliștioara. Din primele informații, au fost implicate două autoturisme. Echipajele de intervenție au găsit la fața locului 4 victime: 1 bărbat, 2 femei și un minor în vârstă de 13 ani.
O femeie in vârstă de 30 de ani, din municipiul Timișoara, în timp ce conducea un autoturism din direcția Deva – Brad, într-o curbă periculoasă spre dreapta, datorită neadaptarii vitezei la carosabilul umed, a pierdut controlul autoturismului, a patruns pe contrasens și a acroșat frontal un alt autoturism ce se deplasa regulamentar din sens opus, condus de un bărbat in vârstă de 47 de ani, din orașul Sinaia.
În urma acestui accident a rezultat rănirea a 3 persoane din care un minor aflat pasager în autoturismul condus regulamentar. Victimele su fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambilor conducători auto li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La locul accidentului, s-a intervinit cu 2 autospeciale, 1 autospecială transport victime multiple, 1 SMURD + 1 ofițer, 12 subofiteri și 2 paramedici precum si 1 echipaj SAJ. Circulatia nu a fost blocată.
IPJ Hunedoara