Accident rutier, într-o intersecție din municipiul Hunedoara. O victimă a fost transportată la spital
La data de 07 iulie 2023, ora 12:07, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Hunedoara, ajuns la intersecția cu bulevardul Decebal, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de către un tânăr în vârstă de 31 de ani, din municipiul Hunedoara, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea tânărului în vârstă de 31 de ani, care a fost preluat și transportat de către un echipaj la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
IPJ Hunedoara