Accident rutier grav pe DN 7: două persoane au murit, iar trei sunt rănite
Un accident rutier s-a produs, joi, 26 decembrie, pe DN 7, în judeţul Sibiu, fiind implicate două autoturisme în care se aflau 7 persoane. Două persoane au murit, iar trei au fost rănite, dar sunt conştiente.
Autorităţile din Sibiu au anunţat, joi, că pe DN 7, în localitatea Lazaret, traficul este blocat total în urma unui accident rutier.
”Conducătoarea unui autoturism care circula spre Sibiu, pe fondul vitezei neadaptate în curbă la dreapta, pierde controlul direcţiei de deplasare, loveşte parapetul din stânga, pătrunde pe contrasens şi intră în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus”, a transmis IPJ Sibiu.
Sursa citată a precizat că şoferul din autototurismul care a fost lovit a decedat pe loc.
La rândul lor, reprezentanţii ISU Sibiu au precizat că la faţa loculuiau fost găsite şapte persoane, dintre care una decedată, una care a necesitat manevre de resuscitare, dar nu a răspuns la ele, şi trei victime cod galben, conştiente.
Una dintre victimele rănite, un bărbat de 31 de ani, a suferit fractură de bazin şi traumatism membru inferior.
news.ro
foto: DRDP Brașov/ facebook