Accident rutier grav cu patru victime, în localitatea Sibișel
Un accident de circulație grav s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 16, în localitatea Sibișel, comuna Beriu. Din primele informații, accidentul s-a soldat cu patru victime.
La locul accidentului s-au deplasat echipaje specializate ale SMURD, Serviciului de Ambulanță Județean și descarcerare. Trei dintre victime au fost transportate la spitalul din Orăștie, iar a patra, încarcerată, a fost preluată de echipajul SAJ.
„Accident rutier grav, cu un baiat de 19 ani decedat și alți 3 tineri răniti, pe drumul comunal din localitatea Sibisel. Pompierii Detașamentului Oraștie specializați în descarcerare și prim ajutor precum si un echipaj SAJ au acționat pentru salvarea a 4 tineri, 3 baieți și o fata aflați într-un autoturism ce a ieșit de pe carosabil si s-a rasturnat pe partea soferului în santul de la marginea drumului. Tinerii, 3 baieți și o fată, au fost scoși din autoturism de echipa de descarcerare și au primit ingrijiri medicale după care au fost transportați la UPU Oraștie. Victimele prezentau multiple politraumatisme dar erau constiente. Din pacate, unul dintre baieții de 19 ani a suferit un stop cardio respirator la spital și nu a mai putut fi resuscitat de medici”, a comunicat reprezentantul ISU Hunedoara. Victima decedată este șoferul autoturismului.
Cum s-a produs accidentul
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști la fața locului, pentru determinarea împrejurărilor în care s-a pretrecut accidentul, putătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara a informat: „Accidentul rutier cu o persoană decedată și alte 3 rănite, s-a produs peDJ 705F (Sibișel). Conducătorul auto, în vârsta de 19 ani, nu a adaptat viteza într-o curbă și s-a răsturnat în afara părții carosabile. După ce a fost transportat la spital, șoferul a intrat în stop cardio respirator și a decedat. Ceilalți 3 pasageri sunt investigați medical, urmând a se stabili diagnosticele. Șofer: 19 ani, din Orăștie, decedat. Ceilalți 3 pasageri: un băiat de 19 ani, din Orăștie, o fată de 18 ani, din Orăștie și un băiat de 15 ani, din Beriu. În cauza s-a întocmit dosar penal.”