Accident rutier cu peste 20 de persoane implicate
Un autocar în care se aflau 20 de persoane a fost implicat într-un accident rutier, după ce s-a ciocnit cu o maşină, autocarul intrând într-o casă în care se aflau două persoane cu dizabilităţi. O ţeavă de gaz a fost spartă.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, accidentul a avut loc în localitatea Sânnicolau Mare din judeţul Timiş.
”Accident rutier între un autoturism şi un autocar în localitatea Sânnicolau Mare. În urma impactului, autocarul a ricoşat şi a intrat într-o casă. În autoturism se afla doar şoferul, în autocar 20 persoane şi 2 persoane cu dizabilităţi în casă. Cele două persoane din casă au fost extrase de către pompieri”, a transmis ISU Timiş.
Cinci persoane primesc îngrijiri medicale, iar una a fost transportată la spital.
De asemenea, în urma accidentului a fost spartă o ţeavă de gaz, iar pompierii asigură măsurile PSI. Toate persoanele au fost evacuate, până la remedierea problemei cu ţeava spartă.
Pompierii intervin cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi 8 pompieri.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.
news.ro