Lugoj. Accident rutier în care au fost implicate trei maşini

Zece persoane, printre care trei copii au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc pe DN6- E70, în apropiere de municipiul Lugoj din judeţul Timiş şi în care au fost implicate trei autoturisme.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Banat” al judeţului Timiş, sâmbătă seară a avut loc un grav accident de circulaţie, la şase kilometri de municipiul Lugoj, între localităţile Găvojdoa şi Lugojel, pe DN6- E70.

”În accident sunt implicate trei autoturisme şi zece persoane, dintre care trei minori. O persoană a refuzat ajutorul medical. Victimele nu sunt grav rănite, dar pentru siguranţă vor fi toate transportate la spital”, transmite ISU Timiş.

La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, două echipaje SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple, un ofiţer şi 19 subofiţeri, trei echipaje SAJ şi echipaje de poliţie.

Poliţiştii spun că accidentul a avut loc în urma unei depăşiri neregulamentare.

„Un bărbat de cetăţenie turcă a condus un autotren pe DN 6, din direcţia Lugoj spre Caransebeş, iar la un moment dat a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar din sens opus, fiind proiectat ulterior într-un alt autoturism care circula în aceeaşi directie cu primul. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru News.ro, Ionuţ Sîrbu purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

Traficul este blocat pe ambele sensuri, în zona accidentului rutier.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *