Un copil de 11 ani aflat pe bicicletă a fost accidentat pe trecerea de pietoni

În seara zile de miercuri, un șofer, de 19 ani, a lovit un copil de 11 ani care traversa pe bicicletă o trecere de pietoni din Deva. Băiatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

 

„La data de 02 august 2023, în jurul orei 20:11, un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism care se deplasa din direcția b-dul. Decebal, la intersecția cu bulevardul Iuliu Maniu din municipiul Deva, a surprins și accidentat un minor în vârstă de 11 ani, din municipiul Deva, care s-ar fi angajat în traversarea bulevardului Iuliu Maniu, din municipiu Deva, pe trecerea pentru pietoni marcată  și semnalizată regulamentar în timp ce se afla  pe bicicletă.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a minorului, care a fost preluat și transportat de către un echipaj medical la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorului auto, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat primit de la IPJ Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *