Accident! Microbuz răsturnat pe DN 66
Un accident rutier s-a petrecut în această dimineață, în localitatea Bănița, pe DN 66. Un microbuz s-a răsturnat și a lovit gardul primăriei. În microbuz se aflau trei adulți și doi copii.
„În jurul orei 07:45, un bărbat care conducea un microbuz (VW Caravan) pe DN66, din direcţia Haţeg – Petroşani, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a derapat şi a ieşit în afara părţii carosabile, lovind gardul Primăriei Comunei Băniţa”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a patru pasageri (dintre care 2 minori).
„Pentru salvarea oamenilor au intervenit echipajele de prim ajutor de la Baru și Petroșani și un echipaj al Serviciului de Ambulanță”, a declarat Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.
Toți cei cinci răniți au fost transportați la UPU Petroșani pentru investigații suplimentare. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal.
sursa: ISU Hunedoara