Accident cu trei victime într-o curbă deosebit de periculoasă pe DN66

Poliţia Municipiului Petroșani, a fost sesizată, luni dimineață, cu privire la faptul că, pe DN 66 a avut loc un accident de circulaţie. Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au constatat că, un bărbat în vârstă de 45 de ani Uricani, în timp ce conducea  un autoturism pe DN 66, în direcția Petroșani spre Hațeg,  într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, pe un carosabil umed, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a derapat și a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula în direcția Hațeg-Petroșani, fiind condus regulamentar de o femeie în vârstă de 29 de ani, din localitatea Bănița, judeţul Hunedoara.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto care a fost transportată cu ambulanța la spital precum și rănirea ușoară a numitelor a încă două femei în vârstă de 64 de ani şi respectiv 35 de ani, ambele pasagere în autoturismul care circula regulamentar, care de asemenea, au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii  auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul negativ

În cauză s-a  întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

Biroul de presă-IPJ Hunedoara    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *