Accident cu o victimă pe DN66
În data de 24 august 2021, un bărbat în vârstă de 78 de ani, din orașul Călan, în timp ce conducea un autoturism la intersecția DC 51 cu DN 66 din orașul Călan, a intrat în impact cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani, cetățean german, care se deplasa pe DN 66 în direcția Simeria – Călan. În urma evenimentului rutier, a rezultat avarierea celor două autoturisme si rănirea cetățeanului german, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto, au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
IPJ Hunedoara
foto: facebook Info Trafic județul Hunedoara