Accident, cu trei victime, la Simeria
Potrivit ISU Hunedoara, toate cele trei victime se aflau în același autoturism. Accidentul s-a produs între două autoturisme, în orașul Simeria. La fața locului au interveni un echipaj de salvatori de la ISU Hunedoara, două ambulanțe SMURD și un echipaj SAJ.
„Sosiți la locul evenimentului, pompierii au extras 2 victime dintr-unul din cele 2 autoturisme implicate în accident. Acestea au fost transportate la spitalul din Deva cu ambulanțele SMURD și SAJ. O a treia victimă a fost evaluată medical, dar a refuzat transportul la spital”.
Deplasându-se la fața locului polițiștii rutieri au stabilit că: „un bărbat de 38 de ani, din Orăștie, care conducea un autoturism din direcția Orăștie – Deva, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare în mers, intrând în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de un tânăr de 27 de ani, din Călan.”
Din primele cercetări, șoferul de 38 de ani și o pasageră de 49 de ani, din Orăștie au necesitat îngrijiri medicale.
„Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara recomandă tuturor conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de trafic și să păstreze o distanță de siguranță față de vehiculele din față, pentru a preveni astfel de evenimente rutiere”, precizează IPJ Hunedoara.