Absolvenții UPET la mare căutare
Mai multe companii, atât de stat cât și din mediul privat, caută absolvenți ai Universității de la Petroșani. Astfel o mare cerere vine din partea celor de la Complexul Energetic Oltenia care caută să angajeze ingineri minieri absolvenți ai instituției de învățământ superior de la Petroșani. Inginerii de la Petroșani sunt căutați și de cei de la Compania Sării.
”După evenimentele care se petrec pe plan european și mondial, mineritul își recapătă importanța. Ca atare atât Complexul Energetic Oltenia cât și alte firme cum ar fi Compania Sării, companiile de ciment și alte firme, ne solicită absolvenți. Din păcate în ultimele promoții nu avem atât de mulți absolvenți, pe câte solicitări avem. Sperăm ca acest lucru să atragă viitori studenți care să fie la această specializare și pe care apoi să îi putem îndruma către aceste companii miniere. Este o meserie fără de care progresul științific nu se poate realiza, ținând cont de faptul că cel puțin 14 metale rare sunt indispensabile pentru tot ceea ce înseamnă tehnologie pentru telefonie mobilă, auto și multe altele. Companiile doresc să îi ia din anii terminali, trei și patru și cei care vor fi selectați îi îndrumăm să facă practica de specialitate la aceste companii astfel încât să se obișnuiască cu viitoarea profesie și să vadă și ei unde se pot îndrepta în legătură cu meseria de inginer. După ce Complexul Energetic Hunedoara se reorganizează și termocentrala Mintia iasă, vor avea nevoie și ei de specialiștii noștri pentru că și aici specialiștii au o anumită vârstă pentru că sunt afectați și de pensionările care se fac la 20 de ani vechime. Aceste lucruri vor crea un vid în ceea ce privește specialiștii de la CEH. Mai mizăm pe absolvenți de mașini și echipamente miniere, inginerie mecanică sau inginerie electrică care sunt căutați în domeniu”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.
Universitatea din Petroșani pregătește specialiști în multe domenii de activitate care sunt atractive în acest moment pe piața muncii.
Monika BACIU